Simona Halep are toate motivele să câștige Australian Open! Condiții de lux pentru sportiva noastră.

Simona Halep, șansă uriașă pentru România! Primul obiectiv al sportivei noastre

Prima mare competiție de Grand Slam din acest an, Australian Open, reprezintă unul dintre obiectivele Simonei Halep. După ce au existat numeroase cazuri de COVID-19 printre participanți, turneul suferind unele modificări, cunoaștem exact participanții și implicit adversarii.

Aflată pe locul 2 în clasamentul WTA, Halep va evolua începând cu data de 31 ianuarie la Melbourne în cele două turnee WTA 500, Gippsland Trophy și Yarra Valley Clasic. Aceste competiții vor reprezenta un fel de „antrenament” pentru sportivi, desfășurate în perioada 31 ianuarie – 7 februarie.

Sportiva noastră a declarat după ce a ajuns în Australia:

„Sunt foarte fericită că am ajuns în Australia. Mulţumesc foarte mult Tennis Australia şi tuturor celor care au ajutat. Îmi încep carantina în frumosul oraş al lui D (n.r. – Darren), Adelaide”, a scris Halep, pe Twitter.

Australian Open începe pe 8 februarie!

Debutul oficial al competiției care a fost modificată radical din cauza noului virus, ne referim aici la condițiile de cazare, de antrenament și de program al sportivilor, o găsește pe Simona Halep ca fiind cea de a doua favorită pentru obținerea trofeului, după australianca Asleigh Barty.
Însă, cu toată pregătirea excepțională a organizatorilor, încep să apară și primele situații neprevăzute! În unul dintre avioanele care aduceau participanții la Australian Open s-au descoperit și două persoane confirmate cu COVID-19, fiind nevoie de măsuri suplimentare. Astfel, un număr de 72 de jucători vor fi nevoiți să treacă printr-o carantină individuală totală timp de două săptămâni, iar printre ei regăsim nume importante din cadrul „sportului alb”: japonezul Kei Nishikori și americanul Tennys Sandgren, bielorusa Victoria Azarenka și americanca Sloane Stephens, precum și Sorana Cîrstea.

Condiții ultramoderne pentru Simona Halep în Australia!

Simona Halep va fi cazată într-un adevărat centru de lux! Sportiva noastră va sta alături de Rafael Nadal, Novak Djokovic, Naomi Osaka, Serena Wiliams și Dominic Thiem, la M Suites, de la Majestic, separat de ceilalți competitori.

Alături de Simona Halep sunt și membrii staffului, precum Darren Cahill, partenera de antrenament, Irina Begu și iubitul Toni Iuruc.

Hotelul în care e cazată Simona are 91 de apartamente, cu 1/2/3 camere, iar prețul pe noapte variază între 200 de dolari și 500 de dolari australieni (un dolar australian valorează 3,11 lei).

M Majestic, locul de cazare al Simonei Halep

M Majestic, locul de cazare al Simonei Halep

 

Încredere maximă din partea antrenorului Darren Cahill!

După ce sportiva noastră a ajuns la Adelaide și s-a regăsit cu Darren Cahill, antrenorul australian a ținut să precizeze admirația sa față de româncă, cea care nu a părăsit top 10 WTA din 2014 și până acum:

“SIMONA NU A MAI IEȘIT DIN TOP 5 ÎN ULTIMII 5-6 ANI. PENTRU O JUCĂTOARE DE ÎNĂLȚIMEA EI, CARE NU ARE O ARMĂ IMPORTANTĂ, SĂ RĂMÂNĂ AICI ȘI SĂ CÂȘTIGE ÎN CONTINUARE, ESTE CEVA DEMN DE LĂUDAT. NU ESTE DELOC UȘOR. VEZI MULTE JUCĂTOARE CARE AU UN AN-DOI BUNI, IAR APOI COBOARĂ PENTRU CĂ E FOARTE DIFICIL SĂ REZIȘTI FIZIC LA ACEST NIVEL. DAR SIMONA NU A FĂCUT ASTA, A CONTINUAT SĂ CÂȘTIGE ȘI URĂȘTE SĂ PIARDĂ. SE ENERVEAZĂ RĂU CÂND PIERDE, DIN ACEST MOTIV LUPTĂ PÂNĂ LA ULTIMA PICĂTURĂ CA SĂ CÂȘTIGE”, A SPUS DARREN CAHILL LA EMISIUNEA SPORTS DAY, POTRIVIT SPOTMEDIA.RO.