Clubul Sportiv Dinamo a anunțat două noi achiziții surpriză. Este vorba de doi jucători de tenis cu rezultate bune până în prezent și ambiții mari pentru anul viitor.
”Am reuşit două achiziţii importante în vederea accederii la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Raluca Olaru şi Marius Copil. Sunt doi sportivi titraţi, cu poziţii bune în clasamentele ATP şi WTA. Sperăm să ne calificăm atât la dublu feminin, cât şi la dublu masculin… şi, bineînţeles, la individual Simona Halep, ca ţară. Şi să vedem dacă Horia Tecău, care este de mult la clubul Dinamo, va face dublu mixt”, a declarat Ionuţ Adrian Popa, președintele CS Dinamo.
Cei doi jucători de tenis proaspăt legitimați la Dinamo împărtășesc același vis: calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
”Primul hop este să mă calific la Jocurile Olimpice, iar apoi, visul suprem este o medalie”, a dezvăluit Raluca Olaru, numărul 43 mondial la dublu, care se pregătește deja pentru primul Grand Slam al anului viitor, Australian Open.
“Mi-aş dori să mă calific la Tokyo. Nu am participat niciodată la Jocurile Olimpice şi chiar îmi doresc foarte mult să fiu şi eu acolo. Am reprezentat România în Cupa Davis, aş vrea să o fac şi la Jocurile Olimpice măcar o dată, dacă nu de două ori. Cred că pot să revin în top 100. Chiar şi acum mă antrenez foarte mult, foarte bine. Simt că deja intru în formă şi cred că pot să ajung din nou acolo”, a afirmat Marius Copil, care în acest moment se află pe locul 216 ATP.
Jucătorul de tenis Horia Tecău, numărul 22 mondial la dublu, legitimat la gruparea dinamovistă încă din 2009, crede că trei medalii pentru tenisul românesc la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor reprezintă un obiectiv foarte ambiţios, dar precizează că nimeni nu poate fi oprit să viseze la o asemenea performanţă.
Tecău a anunțat și care sunt planurile sale pentru turneele de dublu.
”La dublu mixt Simona Halep e o jucătoare foarte puternică şi de fiecare dată când intră pe teren e un avantaj. Deci clar Simona e alegerea. Iar la dublu masculin opţiunile sunt Florin Mergea şi Marius Copil. Acum cu Florin am o experienţă incredibilă, ne cunoaştem foarte bine, avem o medalie la Rio, deci un cuplu Tecău – Mergea bine pregătit e cea mai bună variantă pentru România de a câştiga o medalie. Trei medalii la tenis la Jocurile Olimpice e un obiectiv foarte ambiţios. Situaţia e un pic diferită faţă de 2016, dar nimic nu o să poată să ne oprească să visăm la aceste medalii. Va fi greu, până la urmă şi o medalie din acestea trei va fi o mare performanţă. Dar visăm sus, ne dorim cât mai mult” a mărturisit Tecău.
Jucătorul a subliniat că în 2021 îşi doreşte să joace mai puţin, dar să câştige punctele de care are nevoie pentru a se califica la Tokyo.
Referitor la planurile de viitor, după o eventuală retragere din competiții, Tecău își dorește să devină antrenor, să predea ștafeta performanțelor în tenisul mondial. “M-am gândit, pentru mine următorul pas va fi tot în tenis, în antrenorat, ca să împărtăşesc din experienţa pe care am acumulat-o către copii”, a spus jucătorul de tenis legitimat la CS Dinamo de aproape 12 ani.