“Sunt alte lucruri mai importante” decât fotbalul, a declarat, pentru ziarul spaniol Marca, românul Ladislau Boloni, care o antrenează pe Royal Antwerp, cea mai veche echipă din Belgia, ţară în care, la fel ca în aproape toată Europa, competiţiile sunt întrerupte din cauza pandemiei de coronavirus, informează Agerpres.
Finala Cupei, Antwerp – FC Bruges, programată pe 22 martie, a fost amânată din pricina situaţiei sanitare şi nu se ştie dacă se va mai disputa.
“Este o situaţie foarte specială şi dificilă. Suporterii erau încântaţi, însă nu ştim ce se va întâmpla. Totul va depinde de evoluţia coronavirusului. Fotbalul este foarte important, dar sunt alte lucruri mai importante, cum este viaţa”, a afirmat fostul selecţioner al naţionalei României, care a antrenat echipele Nancy, Sporting Lisabona, Rennes, AS Monaco, Al-Jazeera, Standard Liege, Al-Wahda, Lens, PAOK Salonic, Al Khor şi Al-Ittihad.
Antwerp, pregătită de Boloni din 2017, nu a mai fost în finala Cupei Belgiei din 1992. Clubul şi-a revenit după o lungă perioadă neagră, fiind în eşalonul secund între 2004 şi 2017.
“Veneam după un an şi jumătate foarte dificil. Am fost nevoit să nu mai antrenez fiindcă aveam pe cineva bolnav în familie şi era important să stau acasă. Când medicii au spus că totul este bine, am fost sunat de Antwerp şi decizia a fost uşor de luat. Cunoşteam deja Belgia fiindcă am jucat (Racing Jet Wavre) şi antrenat (Standard) aici”, a spus Boloni, care a fost campion al Portugaliei cu Sporting Lisabona (2002) şi al Belgiei cu Standard Liege (2009).
Antwerp, cel mai vechi club din fotbalul belgian, a avut un parcurs ascendent după numirea lui Boloni.
“În fotbal trebuie să evoluezi mereu. În primul sezon am reuşit să nu avem emoţii cu evitarea retrogradării, în sezonul trecut am ajuns în premieră în play-off şi ne-am calificat după 25 de ani în Europa League. A fost un rezultat bun. În acest sezon eram deja asiguraţi de play-off şi am atins finala Cupei Belgiei după 28 de ani”, a spus românul.
Echipa are câţiva jucători cu o cotă ridicată în Belgia, ca Defour, Mirallas, Bolat, Mbokani.
Boloni a povestit cum a început trezirea la viaţă a lui Antwerp în 2017: “În primul sezon nu aveam prea multă calitate, însă exista o mentalitate excepţională. Treptat am remodelat lotul şi am adus jucători importanţi pe care am reuşit să-i păstrăm.”
Tehnicianul a adus fotbalişti cunoscuţi, ca Mirallas, Hoedt, De Laet şi Refaelov, şi a reunit o parte a coloanei vertebrale a acelui Standard campion în 2009 sub conducerea sa: Bolat, Defour şi Mbokani.
“Nu a fost uşor să-i adunăm pe aceşti fotbalişti”, a recunoscut tehnicianul, al cărui contract cu echipa flamandă se încheie în luna iunie.
“Dacă se întoarce fotbalul, vom da totul ca s-o ducem pe Antwerp în Europa … iar după aceea vom vedea ce se întâmplă.”
Marca aminteşte că Boloni a înscris 23 de goluri în 102 meciuri la echipa naţională şi a fost ales de două ori cel mai bun fotbalist român al anului (1977, 1983), iar cea mai mare performanţă a carierei este câştigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986, cu Steaua Bucureşti, după finala împotriva Barcelonei, de la Sevilla (2-0 la loviturile de departajare).
“Este cel mai important meci din cariera mea de jucător. A fost o mare provocare. Am surprins-o pe Barcelona cu forţa noastră, n-au reuşit să-şi impună jocul. Partida n-a fost foarte spectaculoasă, însă a fost bună din punct de vedere tactic. Am reuşit să rezistăm şi în prelungiri, la 0-0, ambele echipe se gândeau deja la lovituri de departajare. Pentru noi, să obţinem acest rezultat, la Sevilla … şi contra Barcelonei, era deja o victorie”, a comentat Boloni.
“Dumnezeul fotbalului a fost cu portarul nostru. Duckadam a fost inspirat la culme apărând patru lovituri de departajare. Eu am trăit un moment important fiindcă am ratat un penalty … pot spune însă în apărarea mea că prezenţa mea, până în acel moment, a fost importantă”.