Startul calificărilor pentru Australian Open! Românii care debutează astăzi.
În total, România are șapte reprezentanți pentru calificările de la Australian Open!
Şapte jucători români, unul la masculin și șase la feminin, sunt înscriși pe tablourile de calificări ale primului turneu de Grand Slam din acest sezon competițional, Australian Open.
Marius Copil, numărul 216 mondial, va juca împotriva australianului Dane Sweeny, locul 794 ATP, posesor al unui wild-card, în primul tur al calificărilor la Australian Open. La feminin, Irina Bara, locul 119 WTA şi favorită 10, va debuta împotriva japonezei Yuki Naito (184 WTA). Câştigătoarea acestui meci va juca în turul următor al calificărilor cu sportiva care se va impune în confruntarea Gabriela Talabă (205 WTA) – Chloe Paquet (Franţa, 187 WTA). Mihaela Buzărnescu, numărul 137 mondial şi cap de serie 22, va juca împotriva sportivei din Spania, Lara Arruabarrena, locul 165 mondial.
Monica Niculescu, favorită 28 şi locul 144 WTA, o va întâlni pe britanica Francesca Jones, numărul 241 mondial. Laura Ioana Paar (193 WTA) va juca împotriva sportivei belgiene Maryna Zanevska, locul 252 mondial. Jaqueline Cristian, numărul 168 mondial, o va întâlni pe jucătoarea canadiană Rebecca Marino, locul 312 WTA. Calificările pentru Australian Open se desfăşoară în perioada 10-13 ianuarie, la Doha (masculin) şi Dubai (feminin).
Programul meciurilor de calificare
Duminică, 10 ianuarie
Irina Bara – Yuki Naito (184 WTA),
Gabriela Talabă – Chloe Paquet (187 WTA).
Luni, 11 ianuarie
Marius Copil – Dane Sweeny (794 ATP, wild card),
Mihaela Buzărnescu – Lara Arruabarrena-Vecino (165 WTA),
Monica Niculescu – Francesca Jones (241 WTA).
Pe tabloul de la Australian Open sunt deja prezente Simona Halep, Patricia Ţig, Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Ana Bogdan. Australian Open va debuta pe 8 februarie la Melbourne.