Scandalul dintre Gigi Becali și Anamaria Prodan, explicat de Giovanni Becali! Culisele transferului.
Cel mai scump jucător transferat din România!
Transferul lui Dennis Man la Parma nu a devenit doar cel mai scump transfer al unui jucător din România, cât mai ales, motivul scandalului dintre Anamaria Prodan și frații Becali. Cu toate că aveau o legătură foarte strânsă, un comision a rupt orice urmă de înțelegere dintre cele trei personaje ale fotbalului românesc.
Cum a reușit Giovanni Becali să îi obțină semnătura lui Man!
Se pare că experiența uriașă a lui Giovanni în problema transferurilor, au fost decisive pentru a realiza surprinzătoarea mutare. Chiar dacă jucătorul părea că va obține transferul prin intermediul Anamariei Prodan, Giovanni a luat prim-planul.
Man a negociat contractul personal cu ajutorul lui Sîrbu şi nu prin Anamaria Prodan, cu care are deja un contract semnat.
Proces împotriva lui Man și Becali?
De altfel, acel contract îi poate produce daune materiale lui Man, dacă agentul său va merge până la capăt, aşa cum a declarat, şi-l va da în judecată.
Fiind vorba de foarte mulți bani, interesele financiare au trecut deasupra oricăror prietenii și urme de decență, provocând un scandal uriaș în fotbalul din România.
Clasamentul celor mai scumpi jucători români transferaţi din România!
Dennis Man (de la FCSB la Parma, în 2021): 13 milioane de euro
Nicolae Stanciu (de la Steaua la Anderlecht, în 2016): 9,7 milioane euro
Vlad Chiricheş (de la Steaua la Tottenham, în 2013): 9,5 milioane euro
Valentin Mihăilă (de la Craiova la Parma, în 2020): 8,5 milioane de euro
Alexandru Mitriţă (de la Craiova la New York City, în 2018): 8 milioane de euro
Florin Gardoş (de la Steaua la Southampton, în 2014): 6,8 milioane de euro
Mirel Rădoi (de la Steaua la Al-Hilal, în 2009): 6 milioane euro
Cristian Săpunaru (de la Rapid la FC Porto, în 2008): 6 milioane euro
Gabi Torje (de la Dinamo la Udinese, în 2011): 5 milioane de euro
Bogdan Stancu (de la Steaua la Galatasaray, în 2011): 5 milioane euro