”Să fim realiști”. Reacție surprinzătoare a lui Dan Petrescu, după CFR Cluj – AS Roma

”Să fim realiști”. Reacție surprinzătoare a lui Dan Petrescu, după CFR Cluj – AS Roma

CFR Cluj a pierdut meciul cu AS Roma din Europa League, iar șansele de calificare ale echipei noastre sunt aproape inexistente. Antrenorul Dan Petrescu a surprins cu declarația de la finalul meciului.

”Să fim realiști. Diferența de valoare s-a văzut. Ne-am bătut singuri”, a declarat antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, după ce echipa sa a suferit o nouă înfrângere în fața AS Roma în Europa League.

Dan Petrescu este de părere că fără autogolul din primele minute ale reprizei secunde rezultatul final ar fi fost cu totul diferit.

”Dacă era 0-0 mai mult timp, cred că altfel s-ar fi desfășurat. Ei ar fi riscat mai mult la final și am fi avut mai multe șanse. Și la 1-0 mai aveam șanse. Totuși, ei n-au avut multe ocazii, ca să spui că scorul este corect. Îmi pare rău că ne-am bătut singuri”, a apreciat Petrescu.

Referitor la lovitura de la 11 metri, acordată italienilor și contestată nu doar de jucători, ci și de diferiți specialiști în fotbal, Petrescu a reacționat complet neașteptat. Dacă în alte situații relativ similare, cu presupune greșeli de arbitraj, antrenorul clujenilor a reacționat foarte vehement, la finalul meciului cu AS Roma, atitunea lui Dan Petrescu a fost totală diferită.

”N-a fost penalty. Și ei au recunoscut că n-a fost nimic acolo, dar așa a decis arbitrul. Acum nu trebuie să ne legăm doar de acel moment. Diferența de valoare este clară”, a subliniat Dan Petrescu.

Antrenorul CFR Cluj a amintit de situația dificilă de la echipă, din care lipsesc multe nume importante și de bază, care ar fi putut poate schimba traseul meciului.

”Accidentările și pandemia ne-a decimat. Nici n-am avut jucători să fac cinci schimbări, pentru că nu aveam pe bancă oameni care să ne poată ajuta”, a spus antrenorul.

În ciuda minusurilor din echipă și a înfrângerii suferite pe teren propriu, Dan Petrescu este în continuare încrezător în șansa de calificare a CFR-ului.

”Sperăm că vom ajunge și anul acesta în primăvara europeană. Normal că sperăm. Șanse sunt. Noi dacă batem în ambele meciuri, ne-am calificat”, a declarat Petrescu, cu referire la ultimele două meciuri din grupa Europa League, împotriva Young Boys și TSKA Sofia.

”Young Boys va pune probleme Romei. Noi vom avea probleme chiar și la următorul meci, pentru că noi avem probleme în lot, iar TSKA e pe ultimul loc și nu mai are ce să piardă în meciul cu noi”, a adăugat antrenorul clujenilor.

Întrebat despre tragedia din fotbalul mondial, respectiv decesul lui Maradona, Dan Petrescu a recunoscut că a fost șocat de veste.

”Eu am plâns. Am plâns 10 minute. Mai ales când am văzut ce a fost în Argentina și la Napoli. Toată lumea l-a iubit”, a spus Petrescu.

În deschiderea meciului CFR Cluj – AS Roma, toți jucătorii și cei prezenți pe stadion au ținut un moment de reculegere, așa cum s-a procedat de altfel la toate meciurile desfășurate azi pe tot mapamondul.

”L-am cunoscut personal pe Maradona când am fost în Dubai. Un om deschis cu toată lumea. În afară de jucătorul Maradona, a fost și un mare om”, a încheiat profund emoționat, Dan Petrescu.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!