CFR Cluj în ceață, nu doar pe teren. Ce șanse au clujenii să se califice în primăvara europeană după meciul cu AS Roma

CFR Cluj în ceață, nu doar pe teren. Ce șanse au clujenii să se califice în primăvara europeană după meciul cu AS Roma

CFR Cluj a întâlnit AS Roma pe un teren propriu învăluit în ceață. Neclare sunt și șansele de calificare ale echipei clujene în primăvara europeană. Care sunt calculele posibile, înainte de ultimele două meciuri din grupă.

CFR Cluj a început meciul cu AS Roma din poziția echipei care își dorește revanșa, după înfrângerea dureroasă cu 5-0 pe terenul adversarei, cu doar trei săptămâni în urmă.

”Clar că ne gândim la meciul cu Roma și vrem să ne calificăm, dar nu avem lotul de anul trecut, va fi greu, dar cum să nu-mi doresc să ne calificăm? Doamne ferește. Ar fi culmea! Obiectivul nostru este victoria, chiar dacă va fi un meci dificil”, declara antrenorul CFR Cluj, Dan Petrescu, înainte de meci.

În ciuda mizei extrem de mari a meciului, clujenii au părut la fel de învăluiți în ceață ca și terenul pe care au jucat.

Dacă în prima repriză, nici una dintre echipe nu s-a evidențiat cu adevărat, în a doua repriză, echipa clujeană a început cu stângul, cu un autogol. În minutul 49, Debeljuh a introdus mingea în propria poartă, deschizând astfel drumul italienilor spre cele trei puncta puse în joc.

După golul oferit cadou de către clujeni, AS Roma a fost tot mai prezentă în jumătatea de teren a românilor, iar  în minutul 65 obțin un penalty, arbitrul central fluierând fault la intervenția portarului Bălgrădean în fața lui Mkhitaryan. Lovitura de la 11 metri este transformată, fără nicio șansă pentru portarul nostru, de Veretout.

Meciul s-a încheiat cu scorul de 2-0 pentru AS Roma, iar visele de calificare în primăvara europeană ale CFR Cluj sunt total în ceață.

Calcule de calificare

Clujenii aveau nevoie de o victorie pentru a avea șanse reale de calificare. Chiar și un scor egal oferea ceva speranțe echipei noastre. Această nouă înfrângere în fața AS Roma pune în mare dificultate CFR Cluj, șansele de calificare fiind foarte incerte.

Scenariul optimist pentru CFR Cluj presupune victorii pe linie în următoarele două meciuri din grupă, cu TSKA Sofia și Young Boys, dar și două victorii ale AS Roma în fața adversarilor noștri. În această situație, CFR Cluj ar termina grupa pe locul 2, cu 10 puncte.

În acest moment, AS Roma este deja calificată în primăvara europeană, ocupând primul loc în grupă, cu 10 puncte, urmată de Young Boys, cu 7 puncte. TSKA Sofia se află pe ultimul loc, cu doar 1 punct și fără nicio șansă de a accede în etapa următoare a competiției europene.

Pentru a o depăși pe Young Boys, CFR Cluj trebuie să câștige meciul direct din ultima etapă, programat pe 10 decembrie, în deplasare. Dar acest rezultat nu ar fi suficient. În meciurile rămase, CFR – ȚSKA și Roma – Young Boys, românii ar trebui să obțină cel puțin același rezultat ca elvețienii.

CFR poate merge mai departe și cu o remiză împotriva lui Young Boys, dar trebuie să fie una cu cel puțin două goluri marcate (2-2, 3-3, 4-4 etc), pentru a dobândi avantaj în meciurile directe, după ce la Cluj scorul a fost 1-1. În acest scenariu, clujenii sunt obligați să câștige meciul cu ȚSKA, iar elvețienii să piardă pe terenul Romei, ceea ce pare mult prea puțin probabil, dar nici imposibil.

Pentru CFR Cluj, viitorul este în ceață nu doar în Europa League, ci și în campionatul intern, unde clujenii au pierdut în fața unor echipe ca Gaz Metan Mediaș sau UTA Arad, chiar pe teren propriu.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!