Gheorghe Hagi a găsit soluția pentru programul competițional afectat de COVID-19!
Gică Hagi își dorește să fie crescut numărul de schimbări dintr-un meci!
Calendarul competițional foarte aglomerat îi afectează considerabil pe jucători, care devin tot mai obosiți odată cu avansarea în sezon. Echipele din Liga 1 au în acest sezon cel mai încărcat program din istorie.
Gheorghe Hagi crede că un număr de șase schimbări în meci ar fi mult potrivit în actuala situație:
“Se joacă foarte mult și cea mai bună chestie pe care a adus-o pandemia asta și trebuie să continue e cu schimbările mai multe. Eu cred că fotbalul necesită, la ritmul la care se joacă, loturi mult mai mari și schimbări mai multe. Trebuie să fie schimbări mai multe. Cinci sunt bine, dar cred că merge și cu șase. Cinci ar fi obligatoriu, necesar. Eu așa o văd, mai ales pentru echipele care joacă miercuri, duminică, miercuri, duminică, miercuri, duminică.”, a declarat Hagi pentru gsp.ro.
Mircea Rednic a efectuat 4 schimbări la meciul de la Craiova de aseară, iar jocul Viitorului s-a schimbat considerabil în repriza secundă.
Patronul de la Viitorul a făcut comparație cu alte sporturi, fiind de părere că și fotbalul trebuie să urmeze altfel de reguli:
“Trebuie să schimbi jucătorii, să-i rulezi, să-i gestionezi bine. Problema cea mai mare acum e să ai jucătorii motivați. Cei care nu joacă nu sunt motivați, sunt supărați. Aici trebuie să știi să-l motivezi. Cum o faci? Îl bagi! Începe unul, intră altul, poți să te joci și așa ai tot lotul motivat foarte bine. Trebuie să rulezi, să ai un lot. Nu poți să rămâi cu aceeași jucători. Nu pot să ducă, clachează! A crescut viteza de joc, au crescut antrenamentele, efortul, refacerea, presiunea. De ce baschetul, handbalul, toate aceste discipline au schimbări? De ce la noi, nu? Fotbalul trebuie să păstreze niște lucruri specifice lui, dar mie mi-a plăcut asta cu cinci schimbări. Am fost încântat.”, a completat Hagi.
Formațiile românești au început acest campionat fără a avea practic parte de un presezon, iar pauza de iarnă a fost și ea mai scurtă ca niciodată. În aceste condiții, oboseala jucătorilor este tot mai evidentă de la meci la meci.