Dinamo a bătut-o și pe FC Argeș, scor 1-0, însă problemele financiare ar putea să aducă falimentul clubului din „Ștefan cel Mare”, fapt subliniat și de Dănuț Lupu.
Fostul jucător al lui Dinamo crede că Dinamo „nu se mai poate salva” și a vorbit despre faliment, așa cum a făcut-o recent și Cristi Borcea.
Lupu a spus iar lucrurilor pe nume și crede că „nimeni nu mai poate să o scoată la capăt” cu Dinamo, care a ajuns la trei victorii consecutive, ultima dintre ele chiar și fără Cosmin Contra. Fostul selecționer al României n-a mai rezistat, a subliniat că a avut probleme de sănătate și a plecat joi de la echipă, în urma situației dezastruoase din punct de vedere financiar în care se află clubul.
Dănuț Lupu e convins că Dinamo va intra în faliment: „Nu se mai poate salva!”
”Nu cred că Dinamo se mai poate salva, singura lor șansă e falimentul, nu văd să vină cineva să plătească. Sunt salarii foarte mari, 500.000 de euro pe lună de plată, au datorii din urmă, nu cred că va reuși niciodată cineva să o scoată la capăt. Am spus-o de la început că sunt visători acești spanioli, știam că se va ajunge aici”, a spus Dănuț Lupu.
La fel ca Marius Niculae, Florin Prunea crede că ANAF ar trebui să investigheze ceea ce s-a întâmplat cu Dinamo de când Pablo Cortacero și ceilalți spanioli au preluat clubul din „Ștefan cel Mare”.