FIBA U17 Women’s Basketball World Cup 2020 Cluj-Napoca, amânat pentru anul viitor

FIBA U17 Women’s Basketball World Cup 2020 Cluj-Napoca, amânat pentru anul viitor

FIBA U17 Women’s Basketball World Cup 2020, Cluj-Napoca nu se va mai juca anul acesta, fiind amânată pentru anul viitor din cauza pandemiei Covid-19, anunță Federația Române de Baschet pe site-ul oficial.

Comitetul Executiv al FIBA a analizat situația mai multor competiții programate în acest an, printre care și FIBA U17 Women’s Basketball World Cup 2020, Cluj-Napoca, în contextul epidemiologic actual la nivel mondial.

După o analiză amănunțită și bazată pe recomandările Comisiei Medicale FIBA și ale Comisiei de Competiții FIBA, Comitetul Executiv a confirmat faptul că ambele întreceri juvenile programate pentru luna august 2020 în România și Bulgaria, respectiv FIBA U17 Women’s Basketball World Cup – Cluj-Napoca 2020 și FIBA U17 Basketball World Cup – Sofia 2020, nu pot avea loc în acest an. Totodată, Executivul FIBA a decis că vor fi examinate toate opțiunile posibile pentru ca aceste evenimente juvenile U17 să se desfășoare în 2021.

Această decizie nu oprește însă competițiile la nivel național. Astfel, FIBA a decis ca, pentru a ține în priză aceste generații de sportivi, în august 2020 vor avea loc FIBA U17 Skills Challenge, cu scopul de a încuraja federațiile naționale să-și strângă echipele naționale în cantonament și să le permită sportivilor să se bucure de activitate și competitie fără să călătorească peste granițe. Numărul de participante la FIBA U17 Skills Challenge 2020 va fi crescut de la 16 echipe naționale la 20, cu 4 poziții suplimentare calificate din fiecare regiune FIBA.

Calendarul competițional FIBA pentru 2021-2022, actualizat

Comitetul Executiv al FIBA a confirmat oficial și noile date pentru întrecerile mondiale de tineret, astfel că FIBA U19 Basketball World Cup 2021 se va desfășura în perioada 3-11 iulie 2021, iar FIBA U19 Women’s Basketball World Cup 2021 va avea loc în perioada 7-15 august 2021.

Totodată, Comitetul Executiv a primit informări actualizate referitoare la pregătirile pentru cele două competiții majore mondiale, atât despre FIBA Women’s Basketball World Cup 2022, cât și despre FIBA Basketball World Cup 2023.

3×3 Basketball

Comitetul Executiv al FIBA a mai aprobat și un plan de activare pentru stimularea reluării activității de baschet 3×3. În acest sens, forul mondial colaborează cu diverse autorități ale orașelor și țărilor gazdă cu privire la momentul și modul în care evenimentele oficiale de baschet 3×3 din calendarul internațional pot fi repornite în siguranță în 2020.

Prima ediție FIBA Esports Open 2020

Executivul FIBA a primit actualizări din partea grupurilor de lucru pentru cele trei priorități strategice ale mandatului 2019-2023: federații nationale, baschet feminin, respectiv mărirea familiei baschetului mondial.

De altfel, în cadrul programului Enlarge FIBA Family a fost inclusă și lansarea primei ediții FIBA Esports Open 2020, competiție de baschet pe consolă dedicată echipelor naționale.

Această serie inaugurală de jocuri de e-baschet expozițional va avea loc în perioada 19 – 21 iunie 2020. Echipele naționale participante sunt reprezentative ale țărilor Argentina, Australia, Austria, Brazilia, Cipru, Indonezia, Italia, Letonia, Liban, Lituania, Noua Zeelandă, Filipine , Rusia, Arabia Saudită, Spania, Elveția și Ucraina.

Fiecare echipă va fi formată din șapte jucători, cinci pe teren și două rezerve. Jocurile se vor juca de la distanță pe NBA 2K folosind modul Pro-AM și permițând personalizarea completă a avatarelor jucătorilor, a uniformelor și a designului arenei.

Întreaga serie FIBA ​​Esports Open 2020 va fi produsă din noul studio FIBA ​​Esports, situat în Riga, Letonia, cu un spectacol zilnic de patru ore, care cuprinde până la șase jocuri. Fiecare joc va fi transmis în direct pe canalele FIBA, Facebook, Twitch și YouTube, iar comentarii vor fi live în limba engleză.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!