Nume surpriză în lista celor mai buni tineri fotbaliști din Europa. Cine are șanse la titlul de Golden Boy 2020

Nume surpriză în lista celor mai buni tineri fotbaliști din Europa. Cine are șanse la titlul de Golden Boy 2020
  • Postat de: Iuliana Roca
  • in

Nume surpriză în lista celor mai buni 20 tineri fotbaliști din Europa. Publicația italiană Tuttosport a anunțat lista celor 20 de finaliști pentru titlul de Golden Boy 2020.

În fiecare an, publicația italiană Tuttosport acordă titlul de Golden Boy celui mai bun tânăr fotbalist, din Europa, adică acel fotbalist cu vârsta până în 21 de ani, înscris la unul dintre cele mai mari cluburi europene care a avut o evoluție extraordinară în anul calendaristic respectiv.

Selecția începe în luna iunie cu 100 de nume, pentru ca în fiecare lună câte 20 de nume să fie scoase din listă în funcție de votul fanilor și al jurnaliștilor sportivi, iar în decembrie să fie desemnat tânărul minune al fotbalului european din cei 20 de finaliști anunțați la mijlocul lunii octombrie.

Un român în primii 100 Golden Boy

Pe lista inițială de 100 de tineri fotbaliști de aur ai Europei s-a aflat și un român. Ionuț Rus, portarul CFR-ului, s-a aflat printre starurile europene. Pe măsură ce lista a fost triată, jucătorul nostru nu și-a mai găsit loc în lista celor 20 de finaliști publicată de Tuttosport.

„Lista scurtă” – lista celor 20 de finaliști pentru titlul de Golden Boy 2020 – este alcătuită, potrivit regulamentului, din tinere talente de orice naționalitate născute la sau după 1 ianuarie 2000. Așa-numiții „millennials”.

Noul „băiat de aur” al fotbalului european este ales de un juriu format din 40 de jurnaliști sportivi de la cele mai renumite publicații europene. Dar votul lor va fi infuențat de sondajul online desfășurat pe site-ul publicației Tuttosport, unde fanii fotbalului european își pot susține favoriții.

Nume surpriză în lista scurtă pentru Golden Boy 2020

Pe lista scurtă pentru titlul de Golden Boy 2020 se află vedete precum Jadon Sancho, Alphonso Davies, Eduardo Camavinga, dar și Erling Haaland, cel care tocmai a reușit un hat-trick în meciul Norvegia – România, încheiat cu scorul de 4-0, spulberând astfel șansele tricolorilor la EURO 2021.

Anul trecut, Erling Haaland a ocupat locul al patrulea în topul pentru același titlu din sezonul anterior, în timp ce colegul său Jadon Sancho a fost la un pas de titlu, terminând pe locul al doilea în topul Golden Boy.

Ambii fotbaliști sunt anul acesta favoriții titlului, cu Sancho acum evaluat la aproximativ 120 de milioane de euro, după un alt an remarcabil în Germania, în timp ce Haaland atrage atenția de la Real Madrid după ce a marcat 21 de goluri în primele sale 23 de ieșiri pentru BVB.

Pe de altă parte, adolescentul minune al Barcelonei, Ansu Fati, și fundașul central al Bayern München, Alphonso Davies, au fost nominalizați pentru a doua oară, în timp ce mijlocașul Rennes, Eduardo Camavinga, a fost și el inclus în lista scurtă pentru titlul ”Golden Boy”.

Barcelona și Real Madrid au fiecare câte doi nominalizați în lista scurtă, la fel ca și Manchester City și Borussia Dortmund. 6 jucători din Premier League se află în top 20 cei mai buni tineri fotbaliști din Europa, 4 din prima ligă a Spaniei, 3 din Bundesliga, 3 din liga franceză și 2 din prima ligă italiană.

Două titluri Golden Boy 2020

Cu ocazia galei premiilor de la Torino programată luni, 14 decembrie, alături de titlul de Golden Boy ”Cel mai bun tânăr fotbalist”, ales de jurnaliștii din Europa, va fi acordat și premiul Golden Boy Web cel mai popular tânăr fotbalist, în baza voturilor înregistrate pe site-ul publicației italiene.

Printre câștigătorii titlului de Golden Boy s-au aflat în trecut fotbaliști care astăzi țin primele pagini ale ziarelor sportive, precum Lionel Messi, Paul Pogba, Kylian Mbappe și Matthijs de Ligt. În 2019, titlul i-a revenit lui João Félix de la Atlético Madrid, după sezonul său extraordinar de la Benfica, în timp ce franco-marocanul Mattéo Guendouzi (împrumutat acum câteva zile de la Arsenal la Hertha) a fost cel mai apreciat tânăr fotbalist în rândul utilizatorilor de internet .

Lista completă a finaliștilor Golden Boy

  1. Mitchel Bakker – PSG
  2. Eduardo Camavinga – Rennes
  3. Jonathan David – Lille
  4. Alphonso Davies – Bayern Munich
  5. Sergino Dest – Barcelona
  6. Fábio Silva  – Wolverhampton
  7. Ansu Fati – Barcelona
  8. Phil Foden – Manchester City
  9. Ryan Gravenberch – Ajax
  10. Mason Greenwood – Manchester United
  11. Erling Haaland – Borussia Dortmund
  12. Callum Hudson-Odoi – Chelsea
  13. Dejan Kulusevski  – Juventus
  14. Rodrygo – Real Madrid
  15. Bukayo Saka  – Arsenal
  16. Jason Sancho –  Borussia Dortmund
  17. Dominik Szoboszlai – Red Bull Salzburg
  18. Sandro Tonali  – Milan
  19. Ferrán Torres  – Manchester City
  20. Vinícius Junior – Real Madrid
Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!