Carol Novak, noul ministru al Tineretului și Sportului, le pregătește o surpriză de proporții cluburilor sportive din toată țara. Acesta solicită schimbări care vor afecta direct cluburile municipale.
Cluburile Sportive Municipale, direct afectate
Noul ministrul al Sportului, Carol Novak, a promis încă de la numirea în funcție schimbări radicale în sportul românesc. Dincolo de strategia de a prioritiza anumite sporturi și a susține mai ales sporturile care ar putea aduce medalii țării noastre, Novak a luat în vizor și cluburile sportive municipale. Astfel, se pare că noul ministru își dorește să modifice titulatura acestora.
”Vă rugăm să luați în calcul individualizarea denumirii clubului prin eliminarea sintagmei „Muncipal” din denumire și adăugarea în titulatură a numelui unei personalitățí marcante pe care localitatea sau județúl dumneavoastră le-a oferit lumii sportului românesc”, se arată într-un act emis de MTS, potrivit ProSport.
În cazul în care solicitarea ministrului va fi aprobată, cluburile sportive municipale nu se vor mai numi Club Sportiv Municipal, ci doar Clubul Sportiv urmat de numele unei personalități marcante din localitatea respectivă. Spre exemplu, CSM Onești s-ar putea numi CS Nadia Comăneci.
O astfel de modificare ar putea aduce poate mai multă notorietate clubului și poate că și sponsorii ar fi mai deschiși să susțină un club sportiv municipal, pentru că s-ar asocia indirect și cu numele unui mare sportiv.
Problema apare din faptul că aceste cluburi nu își pot schimba titulatura în timpul desfășurării unei competiții, iar toate concursurile se află acum în plină desfășurare.
Și noul primar al Capitalei vrea schimbări la CSM București
Modificări la CSM București a anunțat recent și noul primar al Capitalei, Nicușor Dan. Acesta a declarat că dorește să renunțe la inscripția ”Primăria București” de pe însemnele clubului și să o înlocuiască cu numele unui eventual sponsor privat.
„Echipa de handbal feminin este un element important de promovare a orașului. Avem de îmbunătățit marketingul pentru a aduce mai mulți bani privați la echipă. În sensul acesta am decis să înlăturăm inscripția Primăria Capitalei de pe echipamentele de joc, în primul moment în care regulamentele competițiilor ne-o vor permite”, a declarat recent primarul Capitalei.
Nicușor Dan a anunțat și că a solicitat Ministerului Educației preluarea cluburilor școlare, pentru a putea stimula sportul de masă și sportul școlar, recunoscând însă că sunt probleme mari la capitolul baze sportive în București.