S-a luat decizia în privința lui Andy Murray! Veste surprinzătoare pentru fanii tenisului.
Andy Murray nu va participa la Australian Open în 2021!
Scoţianul, de cinci ori finalist la Melbourne, trebuia să ajungă în Australia cu unul dintre zborurile charter puse la dispoziţie de organizatorii turneului, dar Murray a intrat în carantină la domiciliul său, iar acum avem și veștile oficiale!
Fostul lider mondial Andy Murray a anunțat oficial că nu va participa la Australian Open în 2021.
Negocierile cu organizatorii pentru a găsi o soluție de compromis în privința carantinei obligatorii de 14 zile au eșuat. Britanicul a sperat până în ultimul moment că va putea juca la primul Grand Slam al anului, deși ieșise pozitiv la testul Covid chiar înaintea plecării spre Australia.
Andy Murray nu va participa la primul turneu de Mare Șlem al sezonului, după ce autoritățile de la Melbourne au refuzat să accepte accesul întârziat al acestuia în Australia:
“Sunt mâhnit să anunț că nu voi zbura spre Australia pentru a participa la Australian Open. Am comunicat în permanență cu Tennis Australia pentru a găsi o soluție de carantinare rezonabilă, dar nu am reușit să găsim o variantă. Vreau să mulțumesc tuturor pentru eforturile depuse, eu sunt devastat că nu joc în Australia – o țară și un turneu pe care le iubesc”, a transmis Andy Murray, vineri.
Andy are în palmares două medalii olimpice (2012, 2016) şi titluri la Wimbledon (2013, 2016) şi US Open (2012).
Decizia vine după ce sportivul a fost depistat pozitiv cu COVID-19!
Pe 15 ianuarie, în ziua în care jucătorii și jucătoarele de tenis au pornit spre Australia, conform programului strict impus de organizatori, presa britanică a anunțat că Andy Murray a ieșit pozitiv la testul COVID.
De cinci ori finalist la Australian Open, Andy Murray primise un wildcard pentru tabloul principal din partea organizatorilor, având în vedere faptul că poziția sa actuală în clasamentul mondial (213 ATP) nu i-ar fi asigurat decât prezența în calificări.