Gabriel Burtănete, campionul european la sărituri la juniori, și-a propus ca anul viitor să execute săritura Drăgulescu și să se bată la seniori cu marele gimnast pe care îl admiră foarte mult.
Băieții de la gimnastică au revenit în țară de la Campionatul European cu un loc întâi la sărituri, la juniori, câștigat de Gabriel Burtănete și un loc 4 la seniori, la sărituri, ocupat de Marian Drăgulescu.
„Nu pot să zic că a fost cea mai bună competiție a mea, cu siguranță pot mai mult, a fost un an destul de ciudat pentru toată lumea. Poate am avut și puțin ghinion, doar locuri 4, foarte multe locuri 4” – a declarat Marian Drăgulescu, cel mai medaliat gimnast român din toate timpurile la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene.
În 2021 va debuta la seniori
Gabriel Burtănete, noul campion european de la sărituri, îl are ca idol chiar pe Marian Drăgulescu, iar la anul vrea să îl bată pe acesta la seniori chiar cu săritura Drăgulescu.
„Sunt foarte bucuros pentru această medalie, sunt campion mondial, european, acum vreau să câștig medalii la seniori. Să mă pregătesc pentru săritura Drăgulescu. Vreau să îl copiez pe Marian și de ce nu, să îl înving” – Gabriel Burtănete, campion european la sărituri, la juniori la gimnastică masculină.
Marian Drăgulescu este mândru de performanța puștiului de 18 ani și spune că abia așteaptă să îl vadă executându-i săritura. Oare va putea puștiul să-și învingă idolul?
„A câștigat aurul turcesc, e din acela bun, sper ca Gabriel să îmi calce pe urme. La anul, la seniori, trebuie să îmi facă săritura”- Marian Drăgulescu, cel mai medaliat gimnast român din toate timpurile la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale și Europene.
Gemenii care aduc medalii pentru România
Gabriel are un frate geamăn, Robert, care este mai mic decât el cu câteva secunde. Cei doi fac gimnastică de la 6 ani și până acum au câștigat foarte multe medalii.
La Campionatele Naționale din octombrie, băieții au plecat acasă cu 12 medalii, Gabriel a câștiga 7, iar Robert 5.
La Campionatul European din Turcia, Robert s-a clasat la sărituri pe locul 4, sportivul ratând podiumul la câteva miimi.
“A fost superb să aud cum îmi cântă imnul la Europene. Acele sentimente nu se compară cu nimic, nu pot fi descrise în cuvinte” – Gabriel Burtănete, campion european în proba de sărituri, la juniori, la gimnastică masculină.