Meciul de tenis care a ținut timp de trei zile! Cum a ajuns să depășească orice record

Meciul de tenis care a ținut timp de trei zile! Cum a ajuns să depășească orice record

Meciul de tenis care a ținut timp de trei zile! Cum a ajuns să depășească orice record, partida din turneul de la Wimbledon.

John Isner și Nicolas Mahut au jucat timp de 11 ore și 5 minute!

Până la partida dintre Isner și Mahut, recordul pentru cel mai lung meci din istoria tenisului, fusese stabilit în 2004, când Fabrice Santoro și Arnaud Clement au avut nevoie de 6 ore și 33 de minute pentru a se decide câștigătorul. Noul record a avut nevoie de aproximativ 11 ore, iar după seturile de 4-6, 6-3, 7-6 și 6-7, în setul decisiv a fost nevoie de un scor de 70-68 pentru americanul Isner pentru a obține victoria. Tot în această partidă de la Wimbledon, s-au jucat și cele mai multe game-uri.

Din cauza întunericului, meciul a fost întrerupt după patru seturi și a fost reluat a doua zi. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât nici în a doua zi nu a fost suficient timpul pentru a se decide câștigătorul confruntării. Meciul s-a oprit la 59-59 în decisiv. În prima zi cei doi sportivi au jucat două ore și 54 de minute, a doua zi șapte ore și șase minute, iar în cea de a treia zi, doar o oră și cinci minute.

Podiumul este completat de partida dintre Chris Eaton și James Ward, ce conta pentru componența echipei de Cupa Davis din Marea Britanie. În acea partidă, Eaton a câștigat cu 6-3, 6-2, 6-7, 2-6, 21-19, în șase ore și 40 de minute. Din cauza că această partidă nu a fost recunoscută de ATP, partida de la Roland Garros, din 2004, dintre Fabrice Santoro și Arnaud Clement, cu o durată de șase ore și 33 minute, ocupă cel de al doilea loc.

În ceea ce privește meciul cu numărul cel mai mare de game-uri din istorie, partida dintre Pancho Gonzalez și Charlie Pasarell, din 1969 de la Wimbledon, a avut nevoie de 112 ghemuri. Astfel de scoruri au fost anulate de introducerea tie-break-ului, în 1973.

 

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!