Lotul olimpic de haltere va intra în cantonament la baza de la Snagov

Lotul olimpic de haltere va intra în cantonament la baza de la Snagov

Lotul olimpic de haltere va intra în cantonament la baza de la Snagov în a doua parte a săptămânii viitoare, întreaga delegaţie urmând a fi compusă din 10 persoane, a declarat, pentru AGERPRES, secretarul general al Federaţiei Române de Haltere, Alexandru Pădure.

“Mai sunt unele probleme de rezolvat în ceea ce îi priveşte pe sportivi şi dacă intră în cantonament trebuie să rămână acolo. Am zis să centralizăm toate problemele fiecărui sportiv, s-au alocat 12 locuri la baza nouă Snagov şi săptămâna viitoare vom definitiva lotul care va intra în cantonament. În principiu este vorba de a doua parte a săptămânii viitoare. În ceea ce priveşte lotul, e vorba despre vârfuri, cei care intră în cărţi pentru Jocurile Olimpice, Loredana Toma, Elena Andrieş, Mihai Onica, etc. Dar nu am stabilit exact, probabil că vor fi 10 persoane, cu staff tehnic şi medic inclus”, a declarat Pădure.

Lotul olimpic de haltere care va intra în cantonamentul centralizat va urma măsuri stricte de prevenţie a răspândirii virusului COVID-19, a mai spus oficialul FRH: “S-au luat nişte măsuri destul de stricte. Ne-am gândit la un protocol strict, fiecare sportiv să aibă propria bară de ridicare, cu care să lucreze, cu podium alocat. Vom lăsa un podium gol între sportivi, se va păstra distanţa între ei, cu seturi alocate individual, plus măsurile care se vor lua la nivel de bază sportivă, privind dezinfectarea. Suntem receptivi, dar nu va fi o perioadă uşoară”.

Distribuie:

Attachment

Leave a Comment

(required)

(required)

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!

Sportghid.ro oferă posibilitatea de identificare și selectare a cluburilor unde se poate practica o anumita disciplină sportivă preferată, cât mai apropae de reședință. Astfel, portalul sportghid.ro este un instrument util pentru atunci când dorești să-l duci pe cel mic  la sportul pe care dorește să-l practice sau să mergi chiar tu să faci mișcare sportivă, să te antrenezi la o anumită disciplină sportivă.

Sportghid.ro va conţine şi o secţiune cu informaţii despre centrele de închirieri echipamente şi baze sportive destinate practicării sportului de masă, sportului ca activitate recreativă.

Sportghid.ro a fost dezvoltat în cadrul ediției 2019 a proiectului „Nadia Sports Experience”- Pasaport pentru sport în sectorul 5, proiect derulat cu sprijinul Consiliului local al sectorului 5, Centrul Cultural și de Tineret “Ștefan Iordache”

Accesează sportghid.ro, găseşte clubul sportiv potrivit şi poţi fi chiar tu următorul campion!