Vineri seara a fost demarat procesul de inaugurare a noului stadion „Arcul de Triumf”, acesta fiind al doilea finalizat dintre arenele pentru EURO.
Stadionul „Arcul de Triumf” a avut parte de procesul de inaugurare vineri, iar la eveniment au fost prezenți prim ministrul Ludovic Orban, consilierul său Gică Popescu și Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. Ambii au vorbit și la recepția arenei din Ghencea, în urmă cu o săptămână.
Stadionul arcul de Triumf a fost inaugurat
Premierul Ludovic Orban a ținut să spună câteva cuvinte, arătând că se așteaptă ca sportivii care vor evolua pe Stadionul „Arcul de Triumf” să obțină performanțe.
„Mă bucur că sunt prezent la inaugurarea unui nou stadion pentru București. Acest stadion va fi templul rugbyului românesc și va fi un stadion dedicat sportului. Sperăm să găzduiască Campionatul European de rugby din 2022. Doresc echipei naționale de rugby multe succese pe acest stadion și sperăm să vedem cât mai multe performanțe pe acest stadion. Acest stadion a fost finalizat înainte de termen”, a afrimat și premierul.
Fostul mare fotbalist Gică Popescu a afirmat că este foarte bucuros pentru inaugurarea stadionului.
„Sunt foarte fericit că inaugurăm acest stadion foarte modern. Sunt foarte puține stadioane care au dotările pe care le are Stadionul Arcul de Triumf. Este cel mai modern centru de recuperare pe care l-am văzut și, credeți-mă că am văzut multe. Mulțumesc premierului și ministrului Sportului Ionuț Stroe pentru că acest proiect a avut un moment de cumpănă pe care l-am depășit. Mai avem un singur hop, Stadionul Giulești”, a declarat Gică Popescu.
Ministrul Ion Ștefan a declarat că complexul Stadionului „Arcul de Triumf” are în componență cel mai modern din centru de recuperare pentru sportivi.
„Iată că suntem împreună din nou, după doar o săptămână, la un eveniment important pentru lumea sportului: finalizarea stadionului Arcul de Triumf. La fel ca la stadionul Steaua vorbim de un complex sportiv, care are în componența lui cel mai modern centru de recuperare pentru sportivi. Încă o dovadă că se poate și în România. Mulțumesc antreprenorului, firmei constructoare și celor care au trudit”, a spus Ion Ștefan.
Și primarul Capitalei a ținut un discurs prin care și-a exprimat gândurile bune.
„Începem să intrăm în normalitate. Sunt bucuros de inaugurarea acestui nou stadion. E nevoie să punem Bucureștiul pe harta marilor competiții sportive, la fel pe harta marilor evenimente culturale” a spus Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului
Stadionul din nordul Bucureștiului are o capacitate de 8.207 locuri, iar pe lângă terenul de fotbal, complexul va mai cuprinde și spații urbane exterioare, o parcare subterană, un centru pentru recuperarea sportivilor cu cameră hiperbară pentru terapia cu oxigen, aparatură medicală specifică de recuperare, piscină, saună, sală de conferință și zonă VIP.
Costul lucrărilor este de 24 de milioane de euro.