Campionatul European de Box, sursă de medalii pentru România!

Campionatul European de Box, sursă de medalii pentru România!

Campionatul European de Box din Bulgaria, sursă de medalii pentru România. În acest moment, România participă cu 21 de sportivi la Europenele de cadeţi, 13 la masculin şi 8 la feminin.

Încă două medalii pentru România, la Europenele de cadeţi din Bulgaria

România şi-a asigurat, sâmbătă, încă două medalii la Campionatele Europene de box pentru cadeţi de la Sofia (sportivi născuţi în 2004 şi 2005), după ce Daniel Gîrleanu (cat. 54 kg) şi Ana Romantov (48 kg) s-au calificat în semifinale.

România are asigurate în total nouă medalii, cinci la feminin şi patru la masculin.

Gîrleanu l-a învins în sferturi cu croatul Marko Vuckovic, la puncte (5-0), iar în semifinalele cat. 54 kg îl va înfrunta pe rusul Anatoli Popov, în data de 30 noiembrie.

Ana Romanţov, la cat. 48 kg, a trecut în sferturi de ucraineanca Irina Melnik, la puncte (3-2), iar în penultimul act o va întâlni pe Diliara Ahmedova (Bulgaria), pe 30 noiembrie.

Tot sâmbătă, Emilia Drăgan a pierdut la puncte (0-5) în faţa rusoaicei Renata Mingalimova, în sferturile cat. 46 kg. La cat. 54 kg, Margareta Hidigan a cedat în sferturi în disputa cu sârboaica Dragana Jovanovic (0-5).

Rareş Stoiculescu a fost învins în sferturile cat. 80 kg de ucraineanul Djamal Kuliev (0-5), în timp ce Angelo Covaci a pierdut prin KO tehnic în repriza a treia a meciului cu croatul Tomislav Letinic, în limitele cat. 50 kg. Arbitrul a oprit meciul cu 39 de secunde înainte de final, din cauza rănirii românului. care se afla în avantaj la puncte.

La 46 kg, Ionuţ Pavel îl va înfrunta, pe 30 noiembrie, pe rusul Rasul Magomedov, în semifinale. Saly Palapiuc, la cat. 48 kg, va lupta în penultimul act contra moldoveanului Ilie Argatu, pe 30 noiembrie. Ionuţ Chiriac îl va avea ca adversar în semifinalele cat. 52 kg pe israelianul Abdel Raouf Abd El Jawad, meci programat pe 30 noiembrie. La cat. 60 kg, Doruleţ Ţiu va evolua în sferturi, pe 29 noiembrie, împotriva rusului Boris Eroşkin. Alin Bernardt va lupta în sferturile cat. 70 kg cu moldoveanul Andrei Redca, pe 29 noiembrie. Florin Ioniţă va boxa în sferturi cat. +80 kg cu rusul Daniil Leonov, pe 29 noiembrie.

La feminin, Andra Sebe are asigurată medalia de bronz la cat. 60 kg, fiind una dintre cele trei participante, iar pe 30 noiembrie o va înfrunta în semifinale pe Anastasia Kramarenko (Ucraina). Şi Alina Creţu are asigurată medalia de bronz la cat. 66 kg, urmând să lupte în semifinale cu rusoaica Anastasia Demurcian, pe 1 decembrie. Semifinalistă este şi Maria Cimpoeru, la cat. 75 kg, urmând să o înfrunte pe poloneza Oliwia Czerwinska, pe 1 decembrie, în penultimul act. Maria Botică va evolua în semifinalele cat. +80 kg contra ucrainencei Polina Cernenko, pe 1 decembrie.

România participă cu 21 de sportivi la Europenele de cadeţi, 13 la masculin şi 8 la feminin.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!