Au trecut 40 de ani de la victoria istorică împotriva Franței la rugby

Au trecut 40 de ani de la victoria istorică împotriva Franței la rugby

Au trecut 40 de ani de la victoria istorică împotriva Franței la rugby, pe stadionul din Giulești. Pe 23 noiembrie 1980, naționala României de rugby reușea o victorie remarcabilă. În semn de apreciere și respect, Federația Română de Rugby a organizat o întâlnire simbolică, „arc peste ani”.

Pe 23 noiembrie 1980, naționala de rugby a României reușea una dintre cele  mai mari victorii ale rugbyului românesc. Partida câștigată cu scorul de 15-0 (3-0) cu echipa Franței, pe Stadionul din Giulești, avea să rămână în istorie. În fața a peste 20.000 de spectatori prezenți în tribune, naționala României reușea cea mai categorică victorie împotriva Cocoșilor.

Au fost prezenți jucătorii ce au reușit performanța, în frunte cu căpitanul echipei Mircea Paraschiv. Dumitru Alexandru,Pompilie Borș, Ioan Bucan, Mircea CHIRICENCU, Laurențiu CODOI, Sorin FUICU, Corneliu GHEORGHE, Marin IONESCU, Mihai MARGHESCU, Alexandru MARIN, Mircea MUNTEAN, Gheorghe VĂRZARU, Teodor TUDOSE, au completat lista participanților.

Membrii echipei României de Rugby de acum 40 de ani

 

Istoricul partidei împotriva Franței:

Partida din 23 noiembrie 1980 devenea astfel cea de-a 30 întâlnire între cele două reprezentative, Franța având un palmares net superior, 22 de victorii față de cele cinci ale României.

De asemenea, România venea după un turneu extrem de bun făcut în Irlanda. Remizase, 13-13, cu țara gazdă și obținuse victorii cu selecționatele provinciale irlandeze și campioana Angliei. De aceea, meciul cu Franța, devenea un adevărat test, fiind una din cele mai bune echipe la rugby. Francezii nu mai pierduseră din 1964, de la un meci jucat în Turneul celor 5 Națiuni, cu Scoția (0-10).

Astăzi a avut loc o întâlnire simbolică, în ciuda condițiilor de pandemie:

“Când îți dă un placaj Paparemborde, căpitanul de atunci al Franței, nu te mai sperie acum pandemia”, se salută cu umor doi dintre protagoniști acelui meci.

La această reunire au participat și foștii președinti ai FRR, Dumitru Mihalache și George Straton.

Declarațiile de acum 40 de ani de la victoria istorică împotriva Franței:

„Rugbyștii români sunt acum la nivelul celor mai bune echipe din lume. Ne-a învins deci o echipă de o deosebită valoare, a cărei înaintare a devenit extraordinar de puternică”, a declarat Robert Paparemborde, căpitanul Franței.

 

 

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!