Însumând un număr de 18 motive pentru care se pot efectua întâlniri între persoane, documentul prevede, la penultimul punct, situația sportivilor de elită, care se pot întâlni „în competiții ori pentru a se putea antrena”. Alături de aceștia se pot întâlni și antrenorii, staff-urile și tutorii dacă sportivii sunt minori.
Ce înseamnă noul lockdown din Marea Britanie
Asistăm astfel la un lockdown similar cu cel din luna martie. Modul de răspândire a noului virus a adus sistemul sanitar din Marea Britanie la o supraaglomerare, doar ieri fiind raportate aproximativ 55.000 de cazuri noi de îmbolnăvire.
Printre măsurile luate azi regăsim: închiderea școlilor, a sălilor de sport, interzicerea sporturilor de grup la nivel amator și, în general, evitarea ieșirii din case în afară de motive esențiale.
Numărul maximum admis de persoane la o nuntă este de 6, iar la o înmormântare, de 30. Amenda pentru încălcarea regulilor este de 200 de lire, care apoi se dublează.
10.000 lire poate fi amenda pentru o adunare ilegală de peste 30 de persoane.