Sorana Cîrstea a obținut o victorie uriașă în turul doi de la Australian Open. Jucătoarea noastră a reușit să o elimine pe cehoaica Petra Kvitova, aflată pe locul 9 în topul mondial WTA.
Sorana Cîrstea a acces în turul al treilea al primului turneu de Grand Slam din acest an, după victoria obținută în fața Petrei Kvitova, în trei seturi, scor 6-4, 1-6, 6-1.
“Am jucat peste două ore la peste 30 de grade Celsius și am obosit mai mult decât o făceam până acum. E impresionant să joc după 15 zile fără să lovesc mingea și să o fac la nivel înalt, acest lucru m-a surprins și pe mine. Acum, esențial e cum mă voi recupera”, a declarat Sorana la finalul meciului.
Sportiva noastră s-a declarat mulțumită de evoluția ei de până acum la Australian Open, mai ales după perioada de două săptămâni de carantină strictă impusă de organizatorii turneului.
”Sunt de două ori mai mândră de această victorie și în general eu nu spun des asta pentru că sunt o persoană perfecționistă, cer mereu foarte mult de la mine, dar acum am intrat fără niciun fel de așteptare, nu știam care e nivelul meu, este pentru prima oară când am stat 15 zile într-o cameră fără aer, fără să pot să ating mingea, nu știam în ce condiții o să pot să revin”, a declarat Sorana pentru Eurosport.
În turul următor, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Marketa Vondrousova, din Cehia, cap de serie numărul 19 și locul 20 WTA.
Aceasta va fi prima întâlnire într-un meci oficial WTA dintre Sorana Cîrstea și Marketa Vondrousova, în vârstă de 20 de ani. Marketa a ajuns până în finala Roland Garros din 2019, în timp ce Sorana a înregistrat cea mai bună performanță la un turneu de Grand Slam în 2009, când a ajuns până în sferturile de finală la Roland Garros.