Veste cutremurătoare în lume tenisului! Fostul lider mondial gata de retragere

Veste cutremurătoare în lume tenisului! Fostul lider mondial gata de retragere
  • Postat de: Adrian Horeboiu
  • in

Tenismen-ul nu a avut un an prea bun. Acesta a jucat în turneul de la Australian Open, apoi a fost nevoit să se opereze de două ori la genunchi. În mod normal Roger Federer ar fi trebuit să participe la primul turneu de Mare Șlem din 2021, dar anunțul făcut de sportiv a cutremurat lumea tenisului, spunând că nu este apt din punct de vedere fizic.

Fostul lider în topul mondial, Roger Federer a spus, printre altele, că este posibil să nu poată participa la Australian Open. Sportivul a pus sănătatea pe primul loc și a declarat că nu este exclusă retragerea din tenisul profensionist în cazul în care genunchiul nu își revine 100%.

Dacă totul, din punct de vedere medical va decurge în regulă, Roger Federer a precizat că marile sale obiective pentru 2021 sunt JO de la Tokyo și Grand Slam-urile de la Wimbledon şi de la US Open.

Roger Federer se retrage? „Următoarele trei luni vor fi cruciale pentru mine”

Mi-ar plăcea să merg în Australia, dar va fi foarte devreme pentru genunchiul meu. Am sperat să fiu la sută la sută la capacitate până în octombrie, dar, din păcate, nu a fost cazul şi nici astăzi nu este cazul. Va fi complicat pentru Australian Open. Nu vreau să fac următorul pas până nu sunt gata. Operaţia din iunie a fost un adevărat stop pentru mine. Dar de la această intervenţie am senzaţia că am avansat foarte mult. Îmi dau timp să mă decid. Următoarele trei luni vor fi cruciale pentru mine”, a declarat Federer.


Sper că mă voi întoarce pe teren în 2021 şi sper că mai e ceva de văzut la mine anul viitor. Dar dacă asta a fost tot, a fost un final incredibil de carieră pentru mine, cu aceste Sport Awards”, a declarat Roger Federer, cu ocazia Swiss Sport Awards, festivitate în cadrul căreia a fost declarat cel mai bun sportiv elveţian în ultimii 70 de ani.

 

20 de titluri de Grand Slam a câștigat Federer în carieră, record în tenis, la egalitate cu Rafael Nadal.

 

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!