Echipele care îl vor pe Ianis Hagi vor trebui să achite în schimbul jucătorului român 4,5 milioane de euro. Formații din Spania, Italia, Turcia și Stetele Unite îl vor pe jucătorul lui Rangers.
Ianis Hagi ar putea pleca de la Rangers, deoarece Steven Gerrard evită să-l bage în joc în ultimul timp. Jucătorul din România se află pe lista mai multor echipe importante.
Italienii de la Sampdoria vor să-l aducă pe Ianis Hagi, iar jurnaliștii din Peninsulă notează că mutarea ar ajunge la 4,5 milioane de euro.
Cea mai importantă echipă care îl vrea pe Hagi este Sevilla
Rangers ar câștiga un pic mai mult de un milion de euro, după ce l-a cumpărat de la Genk în schimbul sumei de 3,4 milioane de euro.
Pe lângă formația italiană, pe fiul lui Gică Hagi îl mai vor și Istanbul BB, în ciuda scandalului de rasism provocat de Sebastian Colțescu, Cagliari, FC Sevilla și FC Toronto notează clubdoria46.it. De altfel, fotbalistul român nu mai este printre titularii lui Steven Gerrard. Ianis a reușit două goluri și opt pase decisive în actuala stagiune.
Joi, Hagi a înscris un gol în jocul pe care echipa sa l-a câștigat pe teren străin, cu 2-0, contra lui Lech Poznan, în ultima rundă a Grupei D din Europa League. Ianis a evoluat din primul minut, a marcat în minutul 72 și a ieșit de pe teren cu un sfert de oră înainte de final. Echipa din Scoția a ajuns în 16-imile Europa.
Jucătorul Român a evoluat foarte mult, dat fiind faptul că i-a crescut prețul de când a ajuns la Glasgow Rangers. Acum rămâne de văzut la ce echipă va ajunge micul Hagi și că va fi titular, indiferent de numele clubului cu care va alege să semneze, jocul fiind foarte important pentru evoluția lui ca și jucător.