Zi specială pentru Adi Mutu! „Viața mea este fotbalul”

Zi specială pentru Adi Mutu! „Viața mea este fotbalul”
  • Postat de: Sălăvăstru Alexandru
  • in

Zi specială pentru Adi Mutu! „Viața mea este fotbalul”.

Adi Mutu împlinește astăzi, 42 de ani!

Adrian Mutu a fost un adevărat „fenomen” pentru fotbalul din România și din străinătate. Pentru naționala României, a reușit să marcheze un număr egal de goluri cu cele ale lui Gică Hagi, 35, însă într-un număr mult mai mic de meciuri. E singurul român care a ajuns la borna 100 de reușite în Serie A, ajungând într-un top select, cu 103 reușite.

Supranumit „Briliantul” sau „Il Fenomeno”, actualul selecționer al naționalei U21, a fost unul dintre cei mai buni atacanți români ai tuturor timpurilor, iar astăzi împlinește 42 de ani:

„Viața mea este fotbalul! La 6 ani, am petrecut cu prietenii de la bloc. Au venit acasă la mine și a fost tămbălău mare (râde)… La 8 ani eram într-un turneu la Deva, îmi aduc aminte… Știu că eram într-o cameră de hotel alături de Dani Coman, Rică Neaga, Alin Chița și alții. La 14 ani în sufragerie la Pitești, tot așa zăpăceală mare, în rest prin cantonamente. Sincer să fiu nu prea îmi place ziua mea. Poate pentru că am fost plecat, n-am primit multe cadouri… Nu știu ce să zic”, ni s-a destnuit Adrian Mutu.

Amintirile amuzante din viața lui Adi Mutu

Fanii fotbalului îl cunosc pe Mutu drept Briliantul” sau „Il Fenomeno”, așa cum i-au spus suporterii italieni, dar în copilărie a avut un alt supranume. Totul a plecat după ce Adrian a mâncat șapte porții de macaroane, cât jumătate din lot.

”În 1999, s-a jucat în Cupa Speranțelor la Plopeni și acolo au fost ca desert macaroane cu nucă și zahăr. Și, aici a apărut porecla, că el a mâncat șapte porții. Noi eram 15 cu toții și i-am zis: Mănânci ca un brontozaur! Copiii au auzit și așa i-au zis, dar după câteva luni i-au scurtat-o și a rămas Broni”, a dezvăluit Ianovschi.

Adi Mutu, misiunea de a pregăti viitorul României la fotbal

Se pare că nu doar cariera de fotbalist îl face remarcat pe Mutu. Recent, acesta a acceptat misiunea de a antrena naționala României de fotbal U21, pe un salariu mult mai mic decât ar fi primit într-un club din Orient spre exemplu, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Pentru a doua oară consecutiv, suntem calificați la un turneu final al unui Campionat European, și avem toate șansele de a obține performanță!

 

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!