Tenisul îi aduce și suferințe, nu doar bucurii. Confesiunile Simonei Halep de Ziua Națională

Tenisul îi aduce și suferințe, nu doar bucurii. Confesiunile Simonei Halep de Ziua Națională
  • Postat de: Iuliana Roca
  • in

Simona Halep a mărturisit, chiar de Ziua Națională, că tenisul i-a adus și suferințe, nu doar bucurii. De asemenea, a dezvăluit și cel mai greu moment din cariera sa.

De Ziua Națională, Simona Halep a fost protagonista documentarului ”3mm” difuzat de Pro Tv, în cadrul căruia campioana noastră a mărturisit momentele grele din cariera sa sportivă.

”E un sport solicitant, rotațiile pe care noi le avem în tenis sunt foarte riscante pentru coloană, fiindcă nu poți să controlezi viteza cu care te răsucești sau modul în care te întinzi după o minge”, a explicat Simona Halep în cadrul documentarului.

Ca urmare a eforturilor depuse pentru a ajunge la performanță în tenis, Simona a ajuns de mai multe ori la spital și, de fiecare dată, recuperarea a fost de durată.

”La 17 ani am avut prima problemă la spate și mi-au spus că sunt cea mai tânără pacientă cu hernie de disc. Am în jur de 4 hernii, nu sunt ușor de gestionat, din 2008 am făcut exerciții zi de zi, a trebuit să îmi recuperez foarte bine mușchii de lângă coloana vertebrală ca să îmi țină discurile în aceeași linie. Cu bătăturile am avut de tras când eram copil, aveam carne vie și trebuia să joc meciuri”, a povestit numărul 2 mondial WTA ce suferințe i-a cauzat tenisul.

”Simți un cuțit în spate, în inimă, în cap”

Cel mai greu moment în cariera sportivă a Simonei Halep este legat tot de o durere fizică insuportabilă.

”Cel mai greu moment din cariera mea a fost când a trebuit să abandonez un meci din cauza durerilor. Mai bine nu intru pe teren, decât să intru și să mă opresc. Se întâmplă să intri cu durere de 2 în teren, pe o scară de la 1-10, iar după câteva game-uri să ajungi la 8; nu mai poți să controlezi și te oprești. E frustrant, e cumplit”, a mărturisit Simona.

Cu toate aceste probleme, Simona nu renunță la obiectivele sale în tenis. Mai ales că știe că nu este singurul sportiv din lumea tenisului care a recunoscut că acest sport îi aduce și suferințe, nu doar bucurii.

”Țin minte cum a zis Nadal odată: ”E anormal să nu mă doară ceva.” Permanent avem o durere, e foarte greu, pentru că ți se duce în creier, parcă te înțeapă, simți un cuțit în spate, în inimă, în cap, simți o senzație ciudată”, a mai spus Simona Halep despre suferințele din tenis, care însă nu au cum să o împiedice să trăiască din plin momentele de bucurie, de triumf, ca atunci când câștigă un turneu de Grand Slam, la care a visat dintotdeauna.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!