Simona Halep, clipe de coșmar chiar înaintea debutului la Australian Open!
Simona Halep a fost învinsă categoric după ce a acuzat probleme medicale!
Pornind cu prima șansă la câștigarea turneului Gippsland Trophy (WTA 500), de la Melbourne, Simona Halep a cedat în mod surprinzător în fața Ekaterinei Alexandrova, scor 6-2, 6-1, însă problemele sunt mult mai mari!
Se pare că Simona a acuzat probleme la spate, începând cu primul set al meciului, iar performanța a scăzut considerabil ulterior. Sportiva a părut descumpănită ulterior și nu a mai forțat deloc. Când lucrurile au început să degenereze cu adevărat, Simona a solicitat intervenția fizioterapeutului, însă intervenția a fost scurtă pe teren. Până la final, ocupanta locului 2 în clasamentul WTA a părut că nu vrea să forțeze și să riște o accidentare cu doar câteva zile rămase până la startul primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.
Simona Halep are un traseu infernal la Australian open, și ar fi trebuit să joace azi şi la dublu, alături de australianca Daria Gavrilova, în sferturile de finală, însă a decis să se retragă, din cauza stării ei de sănătate.
În primul tur de la Australian Open, turneu care va începe luni, la Melbourne, Simona Halep, numărul doi mondial şi a doua favorită, ar urma să joace cu australianca Lizette Cabrera.
Halep (29 ani), semifinalistă la ediţia de anul trecut, o va întâlni în premieră pe Cabrera (23 ani, 140 WTA), beneficiara unui wildcard.
WTA Insider a declarat după meci:
“Ekaterina Alexandrova îi trânteşte uşa în nas unei Simona Halep uşor afectată, lovind adânc şi plat pentru a câştiga cu 6-2, 6-1 şi a avansa în semifinalele Gippsland Trophy. Halep a părut să aibă probleme la spate, dar Alexandrova a găsit colţurile terenului”, a transmis WTA, după meci.
Ekaterina Alexandrova slams the door on a slightly hampered Simona Halep, hitting deep and flat to defeat the top seed 62 61 and advance to the SFs of the Gippsland Trophy.
Halep appeared to be feeling her lower back but Alexandrova was finding the corners.
Faces Kanepi.
— WTA Insider (@WTA_insider) February 5, 2021