Sebastian Guțiu, avocatul cu precizie de lunetist!

Sebastian Guțiu, avocatul cu precizie de lunetist!
  • Postat de: Virgil Munteanu
  • in

Avocatul cu precizie de lunetist! Este campion mondial de tir în proba de PPC (Precision Pistol Competition), dar și un avocat de succes. Sebastian Guțiu îmbină perfect cele două pasiuni și visează să participe la un campionat european de tir în România.

Sebastian Guțiu a început să practice tirul în urmă cu doi ani, iar rezultatele nu au întârziat să apară. În 2018 a câștigat Campionatul European de PPC din Suedia, iar anul trecut a cucerit titlul mondial la Hill Top (Australia), în aceeași probă. Sportivul îndrăgostit de trasul cu revolverul este și un avocat de succes.

“Eu sunt un avocat care face tir. Am reușit să aduc foarte mult din concentarea de la tir în avocatură, dar și din „așezarea” pe care mi-au adus-o 20 de ani de avocatură în tir. Azi am tras cu un revolver, una dintre primele arme cu mai multe lovituri. Revolverul Colt este un fel de ceas elvețian al revolverelor” – Sebastian Gutiu, campion mondial la PPC.

Tirul se face cu mintea

Multiplu campion național, Sebastian Guțiu este conștient de importanța antrenamentului mental în tir.

„Pregătirea psihică înseamnă tot. Analizez fiecare etapă, de când montez centura, de când îmi alimentez încărcătoarele, până când sunt pe țintă. La fiecare foc îmi urmăresc cătarea, cum sare și se întoarce pe țintă. În afară de aceste ore de pregătire psihică, ajung și în poligon, ca să văd cum stau cu nouarii. Acest sport este Nirvana” – Sebastian Gutiu, campion mondial la PPC.

Campionat European de PPC în România

PPC (Precision Pistol Competition) este o disciplină a tirului care a apărut în SUA, în anii ’70. Aproximativ 100 de practicanți de PPC există în acest moment în România.

„Ne dorim să avem cât mai mulți trăgători. În 2022 plănuim să organizăm, pentru prima oară dupa 40 de ani, un campionat european de tir PPC în România. În 10 ani sperăm să avem alți 3-4 campioni europeni și mondiali. Ar fi foarte de dorit ca acest sport să devină sport olimpic, dar este destul de greu. Noi sperăm, astfel s-ar răspândi și mai mult această disciplină. Poate fi practicat și pentru relaxare, dar și ca exercițiu de concentrare. Cel mai mulțumitor este atunci când îl faci din pasiune, ca în cazul meu” – Sebastian Gutiu, campion mondial la PPC.

Un antrenor mulțumit

Antrenorul lui Sebastian Guțiu, Eugen Dima, este mândru de performanțele obținute de elevul său într-un timp atât de scurt.

„E puțin spus că sunt mulțumit de rezultatele lui. Sebastian este dotat nativ cu tot ce trebuie. Avem o relație specială, un parteneriat între doi oameni care își cunosc rolul” – Eugen Dima, antrenor PPC.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!