Scrimă: Ana Maria Popescu – Singurul obiectiv, calificarea la Jocurile Olimpice 2020

Scrimă: Ana Maria Popescu – Singurul obiectiv, calificarea la Jocurile Olimpice 2020
  • Postat de: Iuliana Roca
  • in

Scrimera Ana-Maria Popescu a declarat, miercuri, la Şcoala 147 din Bucureşti, unde a participat la o acţiune de promovare a sportului în rândul elevilor, că singurul ei obiectiv este calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, ceea ce ar reprezenta a cincea sa participare la competiţia supremă, informează AGERPRES.

“Am intrat în linie dreaptă pentru calificare încă de la începutul sezonului, am avut parte de prima etapă de Cupă Mondială la care a mers bine, dar nu se face primăvară cu o floare, mai sunt foarte multe etape până acolo şi voi afla în aprilie dacă am prins un bilet către Tokyo sau nu. Până atunci sunt paşi mici şi vreau ca împreună cu echipa mea să construim acest drum către Tokyo. Ar fi a cincea ediţie la care particip. Fostul meu antrenor, domnul Dan Podeanu, mi-a prevăzut acest drum şi mi-a zis că o să ajung la cinci ediţii, acum să vedem dacă a avut dreptate în urmă cu mulţi ani. Datoria mea este să mă antrenez şi să tratez fiecare competiţie cu o maximă seriozitate pentru că acum contează. Pentru că altă ocazie nu ştiu dacă o să mai am. Cu siguranţă ăsta este singurul meu obiectiv”, să fiu la Tokyo, a afirmat Popescu.

Sportiva consideră că drumul calificării este mai greu decât precedentele, deşi acum beneficiază de anumite informaţii care ar fi putut să o ajute în trecut: “Cu siguranţă este mai grea decât ultimele două calificări, pentru că atât la Londra în 2012, cât şi la Rio în 2016 m-am calificat cu echipa. Acum echipa noastră nu este la fel de experimentată, încă trebuie să câştigăm încredere, ne trebuie acea îndrăzneală, acel tupeu, suntem departe de calificare în proba pe echipe, deşi încă nu s-a terminat totul. Dar mă concentrez şi pe individual, unde criteriile sunt foarte dure şi te consumă de multe ori mai multe decât competiţia în sine. Eu sunt încrezătoare, mai ales că mă simt foarte bine, muncesc foarte bine, am început colaborarea cu domnul Mihai Popa din acest an şi cumva la vârsta asta am ajuns să am acces la anumite informaţii care m-ar fi ajutat dacă le-aş fi ştiut mai demult. Lucrez şi cu un preparator fizic, totul este bine, să fiu sănătoasă este cel mai important”.

Multiplă campioană europeană, pe echipe şi individual, dublu medaliată cu aur la mondiale în proba pe echipe, Ana-Maria Popescu are două medalii olimpice în palmares, argint la individual la Beijing, în 2008, şi aur cu echipa, în 2016, la Rio de Janeiro.

Scrimera Ana-Maria Popescu şi fostul portar Helmut Duckadam au participat miercuri, la Şcoala 143 la o acţiune de promovare a sportului din cadrul proiectului “Azi sunt profu tău de sport”, iniţiat de Asociaţia Junior Sport, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5. Proiectul cuprinde o serie de acţiuni la care participă, în perioada 2-17 decembrie, foşti campioni olimpici şi mondiali, antrenori şi preşedinţi de federaţii, printre care Anghel Iordănescu, Monica Iagăr, Nicu Vlad, Ana-Maria Popescu Brânză, Julianne Duckadam, Helmut Duckadam, Cristinel Romanescu, Silvia Stroescu, Gruia Docan, Alexandra Dulgheru şi Alina Dumitru.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!