Reguli noi pentru sălile de sport, din 15 iunie

Reguli noi pentru sălile de sport, din 15 iunie
  • Postat de: Iuliana Roca
  • in

Ministrul Sportului, Ionuţ Stroe, a prezentat regulile ce vor fi impuse în sălile de sport, odată cu deschiderea acestora din 15 iunie.

Astfel, accesul în sală va fi limitat în funcție de suprafața totală a sălii, pentru că fiecărui participant trebuie să i se asigure o suprafață de 7 mp la sala de forță, 10 mp la sala de aerobic sau zumba și 4 mp la vestiar.

 

Acces pe bază de programare

”Sunt foarte multe reguli cu care suntem familiarizați noi cei care mergem la sală, dar de data aceasta sunt mai riguroase.  Prima regulă se referă la accesul care trebuie realizat la sală numai în baza unor programări – telefonic sau online. Capacitatea sălii, numărul maxim de persoane îl raportăm la suprafață. Avem o suprafață pe care o împărțim la 7 metri pătrați alocați de persoană și rezultă numărul maxim de participanți în același timp, la sală”, a explicat ministrul Ionuț Stroe la Digi24.

De asemenea, la intrarea în sala de sport, triajul epidemiologic este obligatoriu și trebuie realizat de cel care administrează sala. Termometrizarea persoanelor care vin la sală este de asemenea obligatorie.

”La fel, repartizarea și alocarea fiecărui participant la activitatea de fitness a 7 metri pătrați este obligatorie. Practic se va lucra individual”, a explicat Stroe, referitor la antrenamentele din sala de forță, menționând că acestea sunt măsuri de protejare a sănătății publice specifice acestei perioadă de început, la revenirea în sala de fitness.

 

La vestiar da, la duș nu

Ministrul Sportului, Ionuț Stroe, a anunțat în premieră că cei care vor merge la sala de sport vor avea acces la vestiare, pe rând și având asigurată o anumită suprafață, dar dușurile vor rămâne în continuare încuiate.

”Ca noutate, va fi permisă și prezența în spațiile de vestiare, mai puțin dușuri. Chiar dacă suprafața este mai mică, am socotit ca în mod organizat și controlat, cei care își doresc să aibă acces la vestiare o pot face, urmând car numărul celor care intră în același timp în vestiar să fie limitat, raportat la suprafață, respectiv 4 mp de fiecare participant”, a explicat Stroe.

 

10 mp pentru un cursant de aerobic

Referitor la cursurile de grup, de tipul aerobic, zumba, kangoo jumps, ministrul a anunțat că regulile de distanțare impun o suprafață individuală mai mare, de 10 mp pentru fiecare participant.

”Spațiile destinate activității de grup, gen zumba, kangoo jumps, aerobic, vor funcția după regula alocării a 10 mp fiecărui participant, deoarece activitatea fizică este mult mai intensă, respirația altfel, mișcarea individuală mai amplă și riscul epidemiologic crește”, a precizat ministrul Ionuț Stroe.

 

Ministrul Sporturilor Ionuț Stroe a adăugat că administratorii sălilor de sport vor avea obligația ca, pentru sălile care folosesc aparate de aer condiționat cu recirculare va fi necesară nebulizarea acestor spaţii şi va fi necesară alocarea cel puţin a unei zile pentru acest procedeu de dezinfectare.

Administratorii mai au obligația de a asigura materialele de dezinfecție și dispensere cu dezinfectant pentru clienți.

Dar și participanții au obligația de a se proteja pe sine și pe ceilalți, având fiecare prosop individual, de acasă, dar și șervețele pentru dezinfectarea aparatelor înainte și după utilizare.

”Masca nu este recomandată în timpul efortului fizic, dar este obligatorie în spațiile comune, la recepție, până la intrarea în sala de sport sau la folosirea efectivă a aparatului de fitness”, a mai spus  Stroe.

 

 

 

 

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!