Se anunță noi retrageri în Liga 1! Cine sunt aceștia și motivul din spatele deciziei

Se anunță noi retrageri în Liga 1! Cine sunt aceștia și motivul din spatele deciziei
  • Postat de: Sălăvăstru Alexandru
  • in

Se anunță noi retrageri în Liga 1! Cine sunt aceștia și motivul din spatele deciziei.

După retragerea lui Marius Avram, FRF a anunțat alte noi retrageri

Anul 2020 a adus atât retragerea lui Marius Avram, cât și a altor arbitri din Liga 1 și Liga a 2-a. Decizia vine și după ce arbitrul a fost scos de pe lista FIFA în luna octombrie a acestui an, iar cei 12 ani petrecuți la centrul partidelor din Liga 1, au fost suficienți pentru acesta.

Anul 2007 a marcat promovarea arbitrului în rândul arbitrilor de Liga 1, ca mai apoi, pe 16 noiembrie 2008 să conducă la centru prima sa partidă. Se pare că echipa din Ștefan cel Mare este un punct de referință pentru Marius Avram, debutul pe prima scenă a fotbalului din România fiind la un meci Dinamo – Unirea Urziceni, scor 0-1, iar meciul de retragere a fost cel dintre Dinamo și CFR Cluj, scor 0-2. În ceea ce privește experiența FIFA, arbitrul nostru Marius Avram, a reușit să arbitreze 160 de meciuri de format internațional. În ceea ce privește clasamentul arbitrilor all-time din Liga 1, Avram se afla pe locul 8, cu aproximativ 250 de meciuri.

Primul meci din cupele europene condus de Marius Avram a fost în preliminariile Europa League, în 2010, între Rabotnicki și Lusitans.

Federația Română de Fotbal a anunțat numele arbitrilor din Liga 1 și Liga 2 care se retrag din activitate odată cu finalul anului 2020:

„Aceștia sunt: Marius Avram, George Rădulescu, Marius Nicoară, Daniel Hulubei, Bogdan Velicu (Liga1), Cristian Lucaci, Marian Truță, Dorin Voinea, Dan Florin Costin (Liga 2). La împlinirea vârstei de 70 de ani, doi dintre observatorii de la Liga 2 și-au încheiat, de asemenea, activitatea: Cornel Corocan și Lucian Maiereanu”, este anunțul Federației.

„Federația Română de Fotbal și Comisia Centrală a Arbitrilor dorește să le mulțumească acestora pentru întreaga carieră și le urează succes în viitor”, s-a arătat în mesajul de mulțumire de pe pagina federației.

 

 

 

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!