Noi amânări în privința Australian Open! Tenisul, afectat de COVID și în anul 20212. Când este programat turneul și cine oferă asigurare pentru sportivi.
„Nu este stabilit când va începe turneul de la Australian Open”
Tenisul a fost unul dintre sporturile cele mai afectate în 2020 de pandemia de coronavirus. Din păcate, COVID-19 va da peste cap și la anul turneele de tenis, iar Australian Open, primul Grand Slam al anului, este la un pas de amânare.
Australienii vor deja să decaleze primul turneu major pentru luna februarie sau, chiar, martie. În acest moment, Australian Open este programat să aibă loc între 18-31 ianuarie 2021, dar presa de la Antipozi consideră deja certă amânarea turneului.
Motivul amânării este reprezentat de măsurile foarte stricte pe care Guvernul australian le ia pentru a limita numărul infectări de COVID-19. Jucătorii veniți din afara țării sunt obligați să stea 14 zile în carantină, însă rămâne de văzut dacă pentru sportivii profesioniști care vor participa la turneu, regula se va menține.
Startul Australian Open a fost reprogramat de pe 18 ianuarie până pe 8 februarie. Guvernul australian a stabilit un set de reguli stricte. Jucătorii trebuie să ajungă în Australia între 15 și 17 ianuarie și vor intra într-o “bulă” până pe 31 ianuarie. În acest interval, sportivii pot petrece doar 5 ore pe zi în afara camerei de hotel, timp dedicat antrenamentelor. În complexul sportiv, fiecare sportiv poate fi însoțit de o singură persoană.
Premierul australian Daniel Andrews a declarat că mai mult ca sigur turneul va avea loc la începutul anului viitor, însă nu a precizat dacă acesta se va ține în perioada în care a fost programat:
„Sunt foarte încrezător că vom avea Australian Open la începutul anului viitor! Momentul exact în care va începe turneul, aranjamentele exacte pe care le vom pune în aplicare nu sunt încă stabilite. Dar imediat ce le vom stabili, voi fi bucuros să le împărtăşesc cu dumneavoastră”, a spus Andrews.
Wimbledon, singurul turneu cu asigurare pentru pandemie
- 130 de milioane de lire sterline au obținut organizatorii de la Wimbledon din asigurarea anti-pandemie
- 5 luni de zile nu s-a jucat niciun meci de tenis în turneele ATP și WTA