Niciun caz de Covid-19 în loturile olimpice

Niciun caz de Covid-19 în loturile olimpice
  • Postat de: Iuliana Roca
  • in

Nu există niciun caz de Covid-19 în loturiule olimpice, anunță Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, citat de Agerpres.

“Avem zero cazuri la loturi şi suntem foarte bucuroşi. Personalul şi staff-urile s-au achitat de această sarcină şi am trecut cu bine peste primele două etape. Acum suntem în a treia etapă, avem voie să părăsim bazele de pregătire şi cred că suntem un exemplu privind respectarea măsurilor de siguranţă, a normelor impuse de specialişti. Cu rigurozitatea de care am dat dovadă până acum vom reuşi să continuăm pregătirea. Pentru că obiectivul este în primul rând calificarea unui număr cât mai mare de sportivi la Tokyo şi apoi o susţinere, domnule ministru. Doamna Lipă ne spune mereu că e nevoie de bărci, de una, de alta, iar noi încercăm să venim în sprijinul sportivilor. Pentru că nu poţi cere performanţă fără asigura tot ce au nevoie”, a afirmat Covaliu, aflat la Complexul Sportiv Naţional Snagov Baza Nouă.

“După această perioadă va fi important cum intrăm în activitate, iar rezultatele vor dovedi dacă am făcut bine sau nu”, a mai spus preşedintele COSR.

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a efectuat, joi, o vizită la Complexul Sportiv Naţional Snagov Baza Nouă, acolo unde se pregătesc loturile naţionale de canotaj ale României. Alături de Ionuţ Stroe, la întâlnirea cu sportivii din loturile naţionale de canotaj au mai participat preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, şi preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu.

Sportivii din lotul naţional de seniori şi-au reluat antrenamentele la Complexul Sportiv Naţional Snagov (Baza Nouă) în 15 mai, în regim de cantonament închis. Începând cu data de 15 iunie, autorităţile statului au anunţat măsuri de relaxare care le va permite să părăsească baza sportivă şi să intre în contact cu familiile.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!