Mircea Lucescu: ”Este incredibil ce se întâmplă cu Dinamo”

Mircea Lucescu: ”Este incredibil ce se întâmplă cu Dinamo”

Mircea Lucescu ia apărarea echipei Dinamo, după ce 7 dintre cluburile din Liga 1 au votat pentru varianta în care clasamentul final să fie alcătuit în baza unei medii a rezultatelor meciurilor disputate în play-out, situație în care Dinamo riscă să retrogradeze pentru prima dată în istorie. Dinamo are cinci meciuri restante pe care nu le-a putut juca din cauza cazurilor de infectări cu COVID-19 de la echipă.

”Mi se pare decizia de o incorectitudine imensă. Cum este posibil să înjumătățești punctele unei echipe, pe care le-a câștigat pe teren și, apoi, să nu-i dai voie să joace play- out-ul până la capăt. Este ceva incredibil ce se întâmplă”, a declarat Mircea Lucescu pentru Ziare.com.

Antrenorul consideră că decizia trebuia să fie luată după modelul altor campionate, unde s-a hotărât ca nicio echipă să nu retrogradeze, având în vedere condițiile de joc în contextul pandemiei.

”Este inadmisibil. Ori îi lași să joace meciurile, ori îi lași cu punctele pe care le-au câștigat corect, în campionat, pentru că play out-ul nu s-a disputat în totalitate. Dacă nu s-a putut juca în condiții normale play-out-ul, să se ia considerare campionatul propriu zis”, a spus Lucescu.

Mircea Lucescu consideră că nu ar trebui să retrogradeze nicio echipă, iar Liga 1 să aibă 16 echipe.

”Ministerul Tineretului și Sportului să intervină, nu să decidă echipele care au interesul lor. Trebuie să fie o decizie politică, așa cum s-a întâmplat în alte țări, nu o decizie a cluburilor”, a mai spus Mircea Lucescu, în exclusivitate, pentru Ziare.com.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!