La sfârșitul acestei săptămâni, Diego Maradona va împlini 60 de ani. Publicația France Football l-a întrebat pe argentinian ce își dorește de ziua lui.
Într-un interviu realizat de revista France Football, Diego Maradona a răspuns că singurul cadou pe care și-l dorește la aniversarea celor 60 de ani de viață este o altă ”mână a lui Dumnezeu” împotriva Angliei, dar de această dată cu mâna dreaptă.
Maradona face referire la golul memorabil din sferturile de finală ale Campionatului Mondial de Fotbal din 1986, dintre Argentina și Anglia, când argentinianul a înscris din careu dintr-o lovitură mai mult cu mâna, decât cu capul. Golul a fost validat în ciuda protestelor jucătorilor englezi și a avut astfel, indirect, un rol important în traseul Argentinei de la mondialele din acel an, echipa condusă de căpitanul Maradona reușind chiar să câștige titlul mondial.
Maradona a fost evaziv descriind golul respectiv ca fiind înscris ”puțin cu capul lui Maradona și puțin cu mâna Lui Dumnezeu”. De aici și expresia ”mâna lui Dumnezeu”, cu referire la celebrul gol al lui Maradona.
Aproape zece ani mai târziu, în 1995, Maradona a recunoscut în emisiunea sa televizată din Argentina, că a lovit mingea cu mâna intenționat și că a știut tot timpul că golul nu a fost corect marcat.
„Știam că este mâna mea”, a spus el. „Nu era planul meu, dar acțiunea s-a întâmplat atât de repede încât omul de linie nu m-a văzut punând mâna. Arbitrul s-a uitat la mine și mi-a spus: „Gol”. A fost un sentiment plăcut ca un fel de răzbunare simbolică împotriva englezilor”, a declarat Diego Maradona, care nu pare să regrete decizia din urmă cu 34 de ani.
Iar răspunsul acordat publicației France Football, gluma privind cadoul râvnit pentru aniversarea a 60 de ani, Diego Maradona pare chiar mândru de reușita sa.
„Visez să pot înscrie un alt gol împotriva Angliei, cu mâna dreaptă!”, a spus Maradona.