Gheorghe Hagi și-a dat demisia de la FC Viitorul. Care sunt motivele din spatele deciziei

Gheorghe Hagi și-a dat demisia de la FC Viitorul. Care sunt motivele din spatele deciziei

Gheorghe Hagi a anunțat că demisionează din funcția de manager tehnic al FC Viitorul, după 6 ani pe banca tehnică, potrivit comunicatului postat pe pagina oficială a clubului.

”Astăzi, 2 august 2020, am decis să mă retrag din funcția de manager al echipei de seniori FC Viitorul Constanța, de pregătirea căreia m-am ocupat în perioada septembrie 2014 – 01 august 2020 și alături de care am trăit, pe banca tehnică, cele mai frumoase momente din această carieră prin câștigarea campionatului României, a Cupei României și Supercupei României”, se arată în comunicat.

Gheorghe Hagi nu se va despărți total de fenomenul Viitorul.

”Voi rămâne în continuare în cadrul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, unde alături de directorul tehnic voi coordona conceptul tehnic al Centrului de copii și juniori”, a adăugat Gheorghe Hagi în comunicatul transmis prin intermediul clubului.

În perioada următoare, conducerea clubului FC Viitorul va anunța cine îi va lua locul lui Gheorghe Hagi pe banca tehnică în următorul sezon.

”Împreună cu președintele clubului va trebui să găsim în zilele următoare un nou manager tehnic pentru FC Viitorul Constanța, pentru ca acesta să aibă timpul necesar de a-și cunoaște echipa, jucătorii, până la începerea noului sezon al Ligii 1″, se menționează în finalul comunicatului oficial privind decizia surprinzătoare a lui Gheorghe Hagi.

Preşedintele FC Viitorul, Gică Popescu, a oferit primele explicaţii pentru decizia luată de Gică Hagi.

“Vreau să se odihnească”, este principalul argument din spatele acestei hotărâri, susţine “Baciul”, care mai afirmă că “Regele” nu va pleca în străinătate.

“I-au ajuns 10 ani de stres, de muncă, de implicare sută la sută. Vrea liniște, vrea să facă pauză fiindcă i-a ajuns. Chiar nu trebuie să privească nimeni într-un alt mod acest lucru, ci pur și simplu fiindcă vrea să se liniștească. Atât și nimic mai mult”, a declarat Gică Popescu, informează GSP.ro.

“Un alt argument pe care l-a avut a fost că poate e bine și pentru echipă o astfel de schimbare. Dar primul lucru care l-a determinat a fost că îi trebuie un timp de respiro. Gândiți-vă că până acum 2 ani, când am ajuns eu în club, Gică se ocupa inclusiv de bugete, de chestiunile financiare, nu doar de Academie, de antrenamentele primei echipe și de conceptul după care se conduce totul aici. A fost un volum de muncă fantastic și a ajuns într-un punct în care a simțit că trebuie să facă un pas în spate. Și l-a făcut. Gică Hagi va rămâne și se va ocupa de conceptul tehnic al Academiei. Nu va pleca în străinătate, nu acesta a fost motivul pentru care a renunțat, ci pentru a face un pas în spate, pentru a se odihni.”, a mai spus Popescu.

Gheorghe Hagi a mai antrenat în cariera sa naţionala României, dar şi echipele Bursaspor, Galatasaray, Politehnica Timişoara şi Steaua Bucureşti. Palmaresul său cuprinde câștigarea campionatului Ligii I (2016-2017), Cupa României (2018-2019), Supercupa României (2019), dar şi Cupa Turciei, câştigată cu Galatasaray, în 2005.

Hagi a fondat Academia Hagi în 2009, care a reuşit să obţină numeroase trofee naţionale de juniori, la diferite categorii de vârstă.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!