Fiecare federație sportivă va decide cum se încheie campionatul

  • Postat de: Iuliana Roca
  • in

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a anunțat, printr-un comunicat de presă, că fiecare federaţie sportivă naţională trebuie să decidă singură felul în care se termină campionatul pe care îl organizează.

Potrivit ministrului, fiecare federație trebuie să decidă dacă și cum se termină campionatele, pentru că, pe baza clasamentului final, se vor stabili echipele care vor reprezenta România în cupele europene, ceea ce va influența și bugetele cluburilor.

“Este esenţial să avem o comunicare permanentă pentru că în aceste momente cu adevărat importante sunt sănătatea şi siguranţa sportivilor. Situaţia dificilă cu care ne confruntăm influenţează extrem de mult activitatea sportivă pentru că absolut toate federaţiile se găsesc într-un scenariu inedit pentru care trebuie găsite cât mai repede soluţii viabile. În discuţiile avute cu preşedinţii de federaţii s-au ridicat problemele legate de onorarea contractelor jucătorilor, pentru că există dificultăţi la nivelul cluburilor de a le achita, dificultate financiară a cluburilor ce vine din faptul că s-a suspendat activitatea şi odată cu ea s-au pierdut şi veniturile din drepturi tv, bilete etc. Vom căuta soluţii ca şi cluburile sportive să beneficieze de măsuri de susţinere la fel ca şi ceilalţi operatori economici din domeniile afectate de COVID 19. De asemenea, urmărim deciziile Comisiei Europene pentru a identifica modalităţile prin care angajatorii din domeniul sportului să poată beneficia de finanţările de sprijin pentru lucrători disponibilizaţi, dacă este cazul, din Fondul European de Ajustare la Globalizare”, a mai spus ministrul Ionuț Stroe.

Ministerul Tineretului şi Sportului, prin adresele trimise pe 12 martie, recomanda federaţiilor sportive naţionale să-şi suspende toate competiţiile, indiferent că sunt campionate naţionale sau etape internaţionale ale unor evenimente pe care le organizează şi să suspende momentan deplasările externe ale sportivilor la competiţii internaţionale sau stagii de pregătire.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!