E oficial! Noul ministru al sporturilor, singurul campion paralimpic din România

E oficial! Noul ministru al sporturilor, singurul campion paralimpic din România
  • Postat de: Iuliana Roca
  • in

România are un nou guvern. Învestit prin votul Parlamentului, noul guvern a depus jurământul miercuri seara. Între membrii cabinetului se află și singurul campion paralimpic din România. Acesta va conduce Ministerul Tineretului și Sporturilor.

”Pot să fac lucruri grozave pentru sportul românesc”

Eduard Novak a fost ales în funcția de ministru al Tineretului și Sporturilor. În vârstă de 44 de ani, Novak este preşedintele Federaţiei Române de Ciclism şi singurul campion paralimpic din istoria României.

Imediat după propunerea sa pentru șefia MTS, Novak se declara încrezător în capacitatea sa de a contribui la progresul sportului românesc.

”Mă bucur că toate eforturile şi realizările mele de până acum atât ca sportiv, cât şi ca mentor sau preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism m-au condus către această propunere. Sunt conştient de munca pe care o presupune această funcţie, de provocările pe care le implică, dar sunt convins că pot, alături de echipa potrivită, să fac lucruri grozave pentru sportul românesc, pentru tinerii talentaţi şi pentru campionii noştri. Rolul sportului în viaţa noastră, a fiecăruia, e esenţial, şi nu cred că există cineva care să conteste asta”, scria noul ministru pe pagina personală de Facebook.

Planurile noului ministru MTS

Noul ministru al Tineretilui și Sporturilor are planuri mari pentru sportul românesc, potrivit căruia ar trebui să devină o prioritate națională, sprijinită de guvern.

”Prioritare pentru mine anul acesta vor fi Jocurile Olimpice. Toţi sportivii calificaţi trebui să beneficieze de tot ceea ce au nevoie. Acest lucru este foarte, foarte important. Chiar dacă trebuie să aducem o Ordonanţă de Urgenţă, vreau să creăm un mediu de pregătire perfect pentru aceşti sportivi. După care, desigur va fi Campionatul European de fotbal de anul viitor. De asemenea, vreau să ne apucăm de strategia sportului românesc, care va cuprinde trei cicluri olimpice. Vreau să dau o direcţie clară, prin lege”, a declarat Novak, într-un interviu acordat Agerpres.

Eduard Novak consideră că fără un investiții în sport nu poți obține rezultate, dar bugetul nu este suficient pentru performanțe, ci este necesară și o strategie de dezvoltare. În acest sens, își propune o prioritizare a sporturilor care pot aduce României medalii și faimă la nivel mondial.

”Banii nu înseamnă totul, bugetele se pot cheltui foarte uşor şi rămânem fără rezultate. Sunt câteva federaţii pe care le-aş numi şi de care sunt foarte mândru pentru felul cum lucrează şi de felul în care sunt profesionişti, canotaj, judo, handbal… Îmi doresc de asemenea ca şi federaţia de gimnastică să revină la nivelul la care a fost, boxul să revină, de asemenea. Eu vreau să prioritizez sporturile, vreau să investim în sporturi în care să putem obţine cât mai multe rezultate, precum înotul, atletismul, în care se pot obţine multe medalii”, a explicat noul ministru.

Viața incredibilă a noului ministru

Eduard Novak este singurul campion paralimpic din istoria României. Acesta a descoperit paraciclismul după un accident de mașină suferit în 1996, în urma căruia i-a fost amputat piciorul drept. Înainte de ciclism, noul ministru a practicat patinajul viteză, dar și-a găsit menirea abia după revenirea din drama suferită pe când avea doar 19 ani.

Novak a început paraciclismul ca amator, dar a progresat continuu și acum se mândrește cu un palmares extraordinar.

Novak a câștigat titlul de campion mondial la proba de șosea și vicecampion la proba de contratimp, în 2009. În 2011 a devenit campion mondial la proba de contratimp și vicecampion mondial la proba de fond. În 2012, a obținut și titlul de campion mondial pe velodrom. Pentru ca, în 2013, Novak a devenit campion mondial în proba de contratimp și proba de fond.

În 2012, la Jocurile Paralimpice de la Londra, Eduard Novak a cucerit medalia de aur în proba de urmărire pe pistă. Tot atunci a obținut și medalia de argint în proba de contratimp pe şosea.

În acest an, noul ministru a cucerit trei medalii la Campionatele Mondiale de paraciclism pe velodrom de la Milton, Canada.

Președintele Federației de Ciclism din 2013, ministrul proaspăt ales recunoaște că deocamdată nu intenționează să renunțe la activitatea competiţională. Ba chiar își dorește să participe la Jocurile Paralimpice de la Tokyo de anul viitor. Aceasta ar fi a cincea participare a sportivului la Olimpiadă.

”Sincer îmi doresc să participi la Tokyo şi să obţin o medalie. Eu cred că totul depinde de cum ne prioritizăm timpul. Pentru mine prioritatea acum este ministerul şi sportul românesc, după care în trei-patru luni să îmi pot face o echipă, să văd exact în ce direcţie să o luăm, care sunt proiectele reale în care să investim, şi, desigur, să mă şi pregătesc în paralel pentru Jocurile Olimpice. Acum, dacă nu o să pot să obţin rezultate la proba de şosea, eu cred că pe pistă, la 4 km, pot să mă pregătesc. Eu îmi doresc să fiu un exemplu şi ca ministru şi ca sportiv, pentru că şi pe mine, când eram copil, m-au ghidat marii campioni ai României”, a dezvăluit noul ministru al Tineretului și Sporturilor.

 

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!