Dan Petrescu în Premier League? Cine îl dorește pe antrenorul român

Dan Petrescu în Premier League? Cine îl dorește pe antrenorul român
  • Postat de: Sălăvăstru Alexandru
  • in

Dan Petrescu în Premier League? Cine îl dorește pe antrenorul român.

Sheffield Wednesday ar putea să fie viitoarea echipă a lui Dan Petrescu!

Dan Petrescu a jucat la Sheffield Wednesday timp de două sezoane, între 1994 și 1996, echipă de la care a făcut pasul la Chelsea, iar potrivit presei din Marea Britanie este favoritul să antreneze echipa.

Dacă ar ajunge la Sheffield Wednesday, Dan Petrescu și-ar îndeplini, practic, unul dintre visurile sale, din punct de vedere profesional, tehnicianul recunoscând în repetate rânduri că își dorește să antreneze la echipele la care a evoluat ca jucător. La câteva ore de la demiterea lui Tony Pulis, britanicii de la The72 au întocmit o listă cu posibilii viitori antrenori de la Sheffield Wednesday, unde apare și numele lui Dan Petrescu.

Sheffield Wednesday, grupare din liga a doua engleză, a anunțat oficial despărțirea de antrenorul Tony Pulis, care fusese instalat în urmă cu doar o lună și jumătate.

Alături de antrenorul român, liber de contract după despărțirea de CFR Cluj, pe lista oficialilor lui Sheffield Wednesday s-ar mai afla și Michael Appleton, în prezent la Lincoln City, în divizia a treia din Anglia, și Liam Rosenior, aflat în staff-ul lui Derby County.

Visul lui Dan Petrescu, după cum a declarat acesta, este să antreneze pe Chelsea.

 

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!