Cristina Neagu, despre momentul decisiv din meciul cu Ungaria:” Am avut emoții foarte mari!”

Cristina Neagu, despre momentul decisiv din meciul cu Ungaria:” Am avut emoții foarte mari!”
  • Postat de: Virgil Munteanu
  • in

Cristina Neagu a făcut unul dintre meciurile carierei în partida cu Ungaria. Căpitanul naționalei a rememorat momentele cheie ale meciului care a dus România în grupele principale ale Campionatului Mondial.

Cristina Neagu a avut procentaj de sută la sută la aruncările de la 7 m în meciul cu Ungaria, reușind 9 goluri din tot atâtea posibile. Ultima aruncare de la 7 metri a fost, însă, de povestit nepoților.

“Crina mi-a dat mingea și mi-a zis “Poți!”, așa cum mi-a zis înainte de fiecare aruncare de la 7m. M-am gândit atunci la foarte multe lucruri, aveam emoții foarte mari. Știam că puteam trimite echipa în main round sau pe ultimele locuri. Știam și că executasem foarte bine până în acel moment și că aveam toate premisele să o fac din nou. La pauză le-am spus să rămânem pozitive și să încercăm să ne apropiem la 2-3 goluri de adversare, să punem presiune pe ele. Asta am facut și Ungaria nu mai știa ce să facă în atac, era un talmeș-balmeș, nu mai aveau soluții. La final le-am spus fetelor că sunt foarte mândră de ele și că asta îmi doresc să văd la echipa națională, pentru că echipa asta poate mai mult decât își imaginează. Suntem foarte motivate după victoria de aseară. Sunt foarte mândră de felul în care au luptat fetele. Chiar dacă eu am marcat ultimul gol, echipa a fost fantastică și a crezut până în ultima secundă. Am obținut o victorie mare și cred că, indiferent de ce o să se întâmple mai departe în acest turneu, nu am dezamăgit, nu ne-am făcut de râs.” – Cristina Neagu, căpitanul echipei naționale de handbal a României.

Test de maturitate pentru jucătoarele tinere

Efectele victoriei cu Ungaria s-au văzut încă de la primul antrenament.

“Se vede de la antrenamentul de azi că fetele se simt altfel, sunt mult mai încrezătoare. Pentru fetele tinere înseamnă ca pot mult mai mult decât au arătat până acum. Sunt foarte bucuroasă că această echipă a văzut ieri că poate să joace mult mai bine decât a făcut-o în meciurile anterioare și că poate fi o surpriză plăcută la acest turneu. A fost un test de maturitate pentru jucătoarele tinere. În timpul meciului cu Ungaria am simțit o conexiune cu fetele cu care nu am mai jucat niciodată până acum. Am văzut fete care se uitau în ochii mei și îmi spuneau: “Cris, sunt aici, liberă” sau “Îți fac blocaj”, lucruri pe care nu le-am avut până acum în turneu. Asta înseamnă că echipa se maturizează și se omogenizează. Nu meritam să jucăm pentru locurile 13-24. Suntem în primele 12 echipe la acest turneu. Nu este puțin lucru, dacă ne uităm la Franța sau Brazilia, care nu au ajuns până aici. În afară de meciul cu Spania, care a fost dezastruos, echipa a crescut de la meci la meci. Suntem pozitive, încrezătoare, așteptăm cu nerăbdare meciurile din main round.” – Cristina Neagu, căpitanul echipei naționale de handbal a României.

O țară întreagă alături de ele

“Tricolorele” au simțit susținerea celor de acasă și în timpul meciului cu Ungaria, dar mai ales după calificarea obținută în ultima secundă.

“Înseamnă foarte mult pentru noi să vedem că oamenii sunt alături de noi. Contează să vedem asta în momentele grele, când pierdem meciuri, nu doar la victorii. Le mulțumim din suflet celor care sunt alături de noi atunci când ne este mai puțin bine, asta înseamnă să fii fan adevărat. Am primit foarte multe mesaje și le mulțumesc celor care mi-au scris. Cu familia am vorbit prima dată. Am reușit să am un videocall cu părinții mei, erau foarte emoționați.” – Cristina Neagu, căpitanul echipei naționale de handbal a României.

Din nou la cel mai înalt nivel

Cristina Neagu și-a întrecut așteptările în ceea ce privește prestația sa la turneul final din Japonia.

“Eu nu cred că am ce să demonstrez în momentul de față. Am venit la acest turneu nerefacută total și mi-am dorit să le ajut pe fete. Am evoluat foarte bine, oarecum peste așteptările mele. Meciul cu Ungaria a fost unul încărcat emoțional pentru mine, mă gândeam la partida de anul trecut. N-am putut să stăpânesc acele emoții. Sunt bucuroasă ca am putut să mă întorc la cel mai înalt nivel. Oamenii care cunosc handbal cu adevărat își dau seama ce fel de jucătoare sunt eu. În general, oamenii cred că sunt o marcatoare pursânge și ăsta e rolul meu pe teren, însă eu nu am văzut niciodată lucrurile așa. Îmi place să marchez, dar la fel de mult îmi place să îmi pun colegele în poziții favorabile. Atâta vreme cât pot să dau o pasă de gol și nu un gol, eu sunt la fel de fericită.” – Cristina Neagu, căpitanul echipei naționale de handbal a României

Nimic de pierdut, totul de câștigat

Naționala României va disputa trei meciuri în grupele principale ale Campionatului Mondial. Rusia, Suedia și Japonia sunt adversarele tricolorelor. România a intrat în main round cu zero puncte, după ce a pierdut meciurile cu Spania și Muntenegru. Cristina Neagu speră la o clasare în primele opt locuri la competiția din Japonia.

“Putem ajunge chiar în 1-8. Următoarele trei meciuri trebuie să le privim mai relaxate, să dam ce avem mai bun și, dacă putem face și puncte, cu atât mai bine. Rusia este echipa favorită, noi venim ca echipa care s-a calificat în ultima secundă în main round. Nu o să intrăm deja învinse în teren. Vom intra mai relaxate, sper eu, gândindu-ne că putem face o surpriză frumoasă. Nu avem nimic de pierdut în aceste meciuri din main round. Suntem în continuare la Campionatul Mondial, jucăm meciuri puternice și nu ar trebui să mai existe nicio presiune asupra noastră.” – Cristina Neagu, căpitanul echipei naționale de handbal a României.

Zamfirescu: “Diferența între rușinea țării și mândria țării este de 30 de

minute”

Înaintea partidei cu Ungaria, la fel ca În toate celelalte mecuri, îndemnul

tricolorelor a fost „Jucăm pentru noi!”.

„”Noi” înseamnă toți cei care ne-au susținut și au crezut în noi. Din păcate, ieri, mulți oameni nu au avut răbdare până la sfârșitul meciului și sunt convinsă că mai mult de jumătate nu au crezut în noi și pentru asta această victorie este atât de dulce pentru noi. Un lucru pe care l-am învățat aseară este că diferența între rușinea țării și mândria țării este de 30 de minute. Mama a fost prima persoană care m-a felicitat, ea este omul care este sută la sută lângă mine. Spiritul de luptă este tipic acestei naționale, am demonstrat asta de foarte multe ori și continuăm să o facem.”-  Mădălina Zamfirescu, componentă a naționalei de handbal a României

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!