Competiție în memoria Profesorului Vasile Sofron la Colegiului Tehnic C.F. „Unirea”.

Competiție în memoria Profesorului Vasile Sofron la Colegiului Tehnic C.F. „Unirea”.

Competiție în memoria Profesorului Vasile Sofron” s-a desfășurat la Colegiului Tehnic C.F. „Unirea”. Aflat la cea de-a doua ediție, Memorialul ”Profesor Vasile Sofron” s-a arganizat în data de 24 ianuarie 2020, începând cu ora 9, în sala de sport a Colegiului “Unirea”, sală care, de altfel, poartă numele domnului profesor.

Competiția sportivă în memoria Profesorului Vasile Sofron organizată de Catedra de Educație fizică și Sport a colegiului și coordonată de doamna profesor Alina Turcu, a reunit echipele reprezentative de handbal, fete și băieți, ale școlilor pășcănene. Câștigătorii locurilor I, atât la fete, cât și la băieți, au fost elevii Colegiului Tehnic C.F. „Unirea”.

Anul acesta, la sfârșitul lunii martie, se vor împlini doi ani de la dispariția fulgerătoare a domnului profesor Vasile Sofron. Prin această competiție sportivă, colectivul de dascăli al școlii își dorește să-i păstreze vie memoria, reducând în atenție realizările și pasiunea pentru sportul său de suflet, handbalul.

Domnul profesor Vasile Sofron s-a născut pe 10 ianuarie 1956 în comuna Borca, județul Neamț, într-o familie modestă de oameni muncitori. A mai avut doi frați și o soră. A absolvit Academia Națională de Educație Fizică și Sport, București în anul 1979, având studii de specializate atât pe judo (1979) cât și pe handbal (1994). Și-a început cariera didactică la Școala Specială Pașcani, ca și profesor de gimnastică recuperatorie, iar din anul 1983 a venit la Colegiul Tehnic C.F. “Unirea”, unde, în perioada 1999-2017 a ocupat și funcția de director adjunct. A fost metodist al ISJ Iași și responsabil de cercuri metodice pe zona Pașcani. Ca și antrenor, a avut rezultate deosebite în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, cu echipa de handbal-fete a colegiului, atât la nivel județean cât și național.

Distribuie:

Attachment

Leave a Comment

(required)

(required)

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!

Sportghid.ro oferă posibilitatea de identificare și selectare a cluburilor unde se poate practica o anumita disciplină sportivă preferată, cât mai apropae de reședință. Astfel, portalul sportghid.ro este un instrument util pentru atunci când dorești să-l duci pe cel mic  la sportul pe care dorește să-l practice sau să mergi chiar tu să faci mișcare sportivă, să te antrenezi la o anumită disciplină sportivă.

Sportghid.ro va conţine şi o secţiune cu informaţii despre centrele de închirieri echipamente şi baze sportive destinate practicării sportului de masă, sportului ca activitate recreativă.

Sportghid.ro a fost dezvoltat în cadrul ediției 2019 a proiectului „Nadia Sports Experience”- Pasaport pentru sport în sectorul 5, proiect derulat cu sprijinul Consiliului local al sectorului 5, Centrul Cultural și de Tineret “Ștefan Iordache”

Accesează sportghid.ro, găseşte clubul sportiv potrivit şi poţi fi chiar tu următorul campion!