Ciprian Tătărușanu s-a retras de la echipa națională după 11 ani! Mesajul emoționant transmis de goalkeeperul tricolorilor

Ciprian Tătărușanu s-a retras de la echipa națională după 11 ani! Mesajul emoționant transmis de goalkeeperul tricolorilor

Ciprian Tătărușanu, portarul naționalei de fotbal a României, s-a retras de la echipa națională după 11 ani și 73 de meciuri, a anunțat Federația Română de Fotbal pe site-ul oficial.

În vârstă de 34 de ani, Tătărușanu a recunoscut că a început să se gândească la acest moment încă de la începutul acestui an.

„Am început să mă gândesc serios la momentul retragerii mele de la echipa națională încă de la începutul acestui an. Până la 34 de ani, am jucat mai bine de un deceniu pentru România, cu onoare și mândrie, de fiecare dată recunoscător pentru că sunt convocat și pentru că pot cânta imnul purtând cel mai important tricou pentru mine. Tricoul în care am visat să joc de când eram copil. În curând voi împlini 35 de ani, așa că în ultimele luni mi s-a întărit convingerea că e momentul să iau această decizie”, a transmis Tătărușanu prin intermediul comunicatului FRF.

Portarul naționalei a precizat că decizia de retragere nu are nicio legătură cu selecționerii sau alți membrii ai staff-ului tehnic al echipei.

”Am avut o relație foarte bună cu toți selecționerii României din acești 11 ani și cu toți membrii staff-urilor tehnice, așa că orice speculație legată de alte presupuse motive decât cele pe care vi le împărtășesc nu își are locul. Am fost convocat, am jucat, am apărat pentru România și în această misiune specială am pus tot ce am avut mai bun ca fotbalist. Pur și simplu cred că este timpul ca alți portari români să vină din urmă, să apere poarta echipei naționale, iar eu să fac un pas în spate”, a menționat Tătărușanu.

Goalkeeperul tricolorilor din ultimul deceniu, consideră că, odată cu terminarea meciurilor din Liga Națiunilor, s-a încheiat un capitol, iar naționala poate începe următorul capitol, cu un alt portar.

”Avem portari tineri de mare perspectivă, avem portari cu experiență care pot face față oricând acestui rol. S-a încheiat un ciclu, prin finalul campaniei de calificare la EURO și prin disputarea ultimei ediții din Liga Națiunilor, și începe un alt ciclu, prin preliminariile de Mondial programate în primăvară. Așadar, acesta cred că e momentul cel mai bun pentru ca povestea mea frumoasă la echipa națională să se încheie”, a mai spus Tătărușanu.

Ciprian Tătărușanu a transmis un mesaj și suporterilor tricolorilor, cărora le-a mulțumit pentru susținerea din acești ani.

”Vreau să mulțumesc tuturor suporterilor, selecționerilor, membrilor staff-urilor tehnice, Federației Române de Fotbal, oamenilor din staff-urile administrative și medicale, alături de care am lucrat și de la care am învățat atât de multe lucruri. Poate că felul meu de a fi nu a fost mereu cel așteptat de public și jurnaliști, dar știu sigur că acest fel de a fi a contat enorm pe teren, acolo unde am avut responsabilitatea cea mai importantă, aceea de a apăra poarta României”, a transmis Tătărușanu.

La retragerea de la echipa națională, Tătărușanu a subliniat că această perioadă a carierei sale a reprezentat cea mai frumoasă realizare a sa.

”Sunt fericit pentru 11 ani frumoși și vă asigur că am fost de fiecare dată mândru să joc pentru România, dând totul pentru echipa mea. Să pot fi căpitanul României a însemnat pentru mine cel mai frumos lucru din carieră. Vă mulțumesc!”, a mai spus Tătărușanu în scrisoarea de retragere postată de FRF.

La rândul său, Federația Română de Fotbal i-a mulțumit lui Tătărușanu ”pentru întreaga activitate în tricoul României și pentru exemplul de profesionist pe care l-ai construit în acești ani, un adevărat reper pentru noile generații”.

Distribuie:

Citeste si:

  • Decizie finală! Sportivii români rămași fără medalii la olimpiadă...
  • Incredibil! Mesajul ales de Diego Maradona în timpul vieții pentru pia...
  • Mesaj emoționat a lui Hagi! Detalii neștiute de la meciul din ’9...
  • Attachment

    Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!