Australian Open este în pericol! Cazuri noi de COVID-19 printre jucători

Australian Open este în pericol! Cazuri noi de COVID-19 printre jucători

După ce a suferit o amânare de trei săptămâni, Australian Open este din nouîn pericol! Cazuri noi de COVID-19 printre jucători, au declarat organizatorii prestigioasei competiții sportive.

Încă doi jucători confirmați pozitiv! Numărul total se ridică la șapte

Cele două noi cazuri de COVID-19 în rândul jucătorilor au atras noi temeri cu privire la buna desfășurare a primei competiții de Grand Slam din acest an. Numărul total de cazuri confirmate ajunge astfel la șapte.

Șeful cabinetului medical, a declarat că este prea târziu pentru a amâna zborurile către Australia, iar cei 47 de jucători care au fost în contact cu persoanele testate pozitiv, trebuie să rămână într-o izolare drastică:

“Cei 47 de jucători nu vor putea părăsi camerele lor de hotel până nu vor primi acordul medicilor şi nu vor putea să întrerupă carantina pentru a participa la antrenamente”, se precizează într-un comunicat.

Spre deosebire de ceilalți jucători ce sunt nevoiți să stea în carantină, jucătorii din avionul în care au fost confirmate cele două cazuri de COVID-19, nu au voie să părăsească hotelul pentru antrenamente, de unde au apărut și numeroase plângeri despre comportamentul diferențial al organizatorilor.

Oficialii de la Melbourne au declarat că, în acest moment, cel puțin nouă persoane care au legătură cu staff-urile jucătorilor se află în carantină la Melbourne, informează BBC.

Acuzațiile aduse de Sorana Cîrstea organizatorilor!

Sorana Cîrstea i-a înfruntat pe organizatorii de la Australian Open, după ce nu are voie să își desfășoare antrenamentul înainte de competiție:

„Unii ne acuză că facem mofturi. Nu am nicio problemă să stau 14 zile în cameră și să mă uit la Netflix. Credeți-mă, e un vis devenit realitate, chiar o vacanță. Ceea ce nu putem să facem este să concurăm după ce am stat 14 zile pe canapea. Asta e problema, nu regula carantinării”, a scris Sorana Cîrstea, loc 71 WTA, pe Twitter.

Premierul Daniel Andrews, a declarat că unii jucători aflați în carantină acum, ar putea să scape de restricțiile privind izolarea, după ce au apărut unele schimbări:

„Dacă ai 30 de persoane care au fost caz de contact direct cu o persoană infectată, iar ulterior acea persoană nu mai este un caz pozitiv, atunci acest lucru le va permite celorlalți jucători să iasă din izolare”, a declarat Daniel Andrews.

În total, 15 curse charter urmează să transporte în Australia circa 1200 de persoane (jucători şi oficiali), în vederea participării la Australian Open.

Ediţia 2021 a Openului Australiei a fost amânată cu trei săptămâni şi va debuta pe 8 februarie la Melbourne.

 

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!