Calificată direct pe tabloul principal la Australian Open, Sorana Cîrstea a anunțat înainte de plecarea spre Melbourne ce decizie a luat deja privind vaccinarea anti-COVID.
Retrasă de la primul turneu al anului de la Abu Dhabi din cauza unei accidentări, Sorana este aptă pentru participarea la Australian Open, unde va fi obligată să respecte toate măsurile impuse de pandemia COVID-19. În acest context, Sorana a luat deja o decizie privind vaccinarea anti-COVID.
”Da, clar, mă voi vaccina. Decât să mai am un an ca 2020, prefer să mă vaccinez de 5 ori”, a declarat Sorana, înainte de se îmbarca în avionul către Australia.
Sorana Cîrstea mai are de așteptat până va obține vaccinul, întrucât nu se încadrează în categoriile de risc prioritare pentru vaccinare.
„Probabil ni se va cere însă nu am nicio problemă, când îmi va veni rândul, voi face vaccinul liniştită. Cred că trebuie să mai aştept, va mai dura puţin. Momentan am înţeles că mai întâi persoanele esenţiale, medici şi cei din linia întâi şi noi trebuie să ne aşteptăm rândul”, a precizat sportiva.
Și Simona Halep se vaccinează
Sorana Cîrstea nu este prima jucătoare de tenis din țara noastră care a anunțat că vrea să se se vaccineze.
Simona Halep a declarat că abia aștepte să se vaccineze, deși a trecut prin boala de COVID-19 și, foarte probabil, are anticorpi.
“Da, sigur o să mă vaccinez când o să fie posibil, fiindcă vreau să se termine odată cu această pandemie”, a explicat Simona Halep.
Locul 2 mondial WTA înțelege importanța vaccinării, iar declarația ei a fost foarte bine primită de oficialii din sănătate, care consideră că sportiva poate fi un exemplu pentru toți ceilalți.
„Simona Halep nu este doar o sportivă cu care ne mândrim, ci şi un exemplu de om responsabil pe care să îl urmăm. După ce a trecut prin COVID-19, Simona vrea să se vaccineze, acum că ştie cum se simte această boală. Cu toţii noi ne dorim să se termine această pandemie cât de repede. Să ne întoarcem la lucrurile şi oamenii pe care îi iubim. La sporturile noastre preferate. Pentru asta e nevoie să fim responsabili, să fim ca Simona”, a arătat Ministerul Sănătății pe Facebook.
Măsuri stricte la Australian Open
Sportivii calificați la Australian Open vor petrece 14 zile în carantină înainte de startul competiției și vor respecta reguli stricte pentru a preîntâmpina orice problemă care i-ar putea împiedica să joace.
„Noi am fost anunţaţi înainte de toate măsurile ce vor fi aplicate, cred că toţi care ne-am înhămat la acest drum ştim ce ne aşteaptă şi este alegerea noastră. Ne-am asumat, ne dorim să jucăm Australian Open şi acestea sunt condiţiile şi le vom respecta”, a declarat Sorana Cîrstea la plecarea spre Melbourne.
Sportiva a explicat că sportivii vor avea voie să iasă din camera de hotel doar 5 ore pe zi pentru antrenamente, pregătire fizică și recuperare. În restul zilei, toți jucătorii vor sta în cameră și inclusiv mesele vor fi servite tot în cameră.
”Toate aceste lucruri ni s-au spus dinainte şi noi a trebuit să alegem dacă acceptăm sau nu. Va fi destul de interesant, pentru că vom fi doar jucătoare. Eu în prima săptămână mă voi antrena cu Angelique Kerber, deci probabil voi fi lângă ea în avion pentru că trebuie să stăm împreună cu partenera de antrenament”, a mai adăugat sportiva.
Sorana Cîrstea, aflată pe locul 71 WTA, ar fi avut șansa unui debut de sezon cu succes la Abu Dhabi, dar a fost forțată să se retragă din cauza unei accidentări. Sportiva s-a recuperat după accidentarea la abdomen, a efectuat mai multe antrenamente la baza de la Izvorani și este pregătită să facă o figură frumoasă la Australian Open.