Astăzi a fost ziua unui fotbalist din generația de aur, care a adus România pe cele mai înalte culmi ale fotbalului mondial. Ilie Dumitrescu a împlinit frumoasa vârstă de 52 de ani.
În cadrul emisiunii Digi Sport Special s-au petrecut câteva surprize cu ocazia zilei de naștere a fostului fotbalist român. Gică Hagi a apărut în peisaj penru a-i ura la mulți ani fostului său coleg de la Steaua și de la echipa națională.
În timp ce vorbeau, au adus în discuție atât momente frumoase cât și mai puțin plăcute. Aseștia și-au adus aminte singurul moment în care nu s-au înțeles pe teren, care a avut loc în 1989, în debutul meciului Galatasaray – Steaua, încheiat 1-1. În minutul 10 al jocului, Dumitrescu a mers să bată un aut, moment în care Hagi a venit să execute el lovitura de la margine.
Deși Steaua avea un avans de 4 goluri de la meciul tur, arbitrul jocului a considerat că faza de la marginea terenului reprezintă o tragere de timp, motiv pentru care i-a arătat cartonașul galben lui Ilie Dumitrescu, avertisment din cauza căruia a ratat finala cu Milan, pierdută ulterior 0-4.
Singurul moment în care Ilie Dumitrescu și Gheorghe Hagi nu s-au înțeles pe teren
La 32 de ani de atunci, Gheorghe Hagi și-a asumat vina pentru cartonașul galben primit de Ilie Dumitrescu, recunoscând că ”a fost neinspirat”.
Dialogul dintre Ilie Dumitrescu și Gheorghe Hagi:
Gheorghe Hagi: ”La mulți ani, Ilie! Să fii sănătos și toate împlinirile pe care ți le dorești. Să rămâi același coleg și prieten. Mai puțin la faza din semifinale, cu Galatasaray”
Ilie Dumitrescu: ”Voiai să le faci pe toate!”
Gheorghe Hagi: ”Un moment mai neinspirat al nostru, în special al meu”
Ilie Dumitrescu: ”Voia să le facă pe toate în teren. Nu știu ce căutai tu la autul ăla”
Gheorghe Hagi: ”Nici eu nu știam, nici acum nu știu ce căutam acolo dacă mă întrebi. E singurul moment din viața noastră în care nu ne-am înțeles”
Ilie Dumitrescu: ”Lipsă de comunicare, nu știu ce-a fost în mintea ta, voiai să dai assist și din aut”
De altfel, despre ratarea finalei Cupei Campionilor din 1989, Ilie Dumitrescu a transmis în repetate rânduri că este printre cele mai mari regrete ale sale din punct de vedere profesional.
“Cea mai mare dezamăgire? Am două: că nu am reuşit să gestionăm două minute cu Suedia şi să jucăm semifinala cu Brazilia. Ne-a bătut Suedia, care deja acceptase înfrângerea. Nu ştiu cum s-a întâmplat. Nicio echipă din lume nu scăpa victoria. Ăsta e cel mai mare regret.
Şi al doilea e că nu am reuşit să joc finala de Cupa Campionilor din cauza lui Hagi. Nu se schimba nimic, poate era 5-0 sau 6-0 pentru Milan, dar jucam şi eu o finală. Ne-a bătut, dar poate luam mai multe, nu reuşea să-i bată nimeni pe Milan atunci”, a explicat, anul trecut, Ilie Dumitrescu la Fotbal European.