Pete Sampras, recorduri incredibile în istoria tenisului! Cum a reușit acesta să influențeze sportul.
Pete Sampras, campionul recordurilor
Sportivul a reușit performanțe excepționale în tenis. Toate au părut rând pe rând, imbatabile, până când a apărut Roger Federer.
Este singurul jucător care a reușit să termine șase sezoane pe primul loc în lume în tenisul masculin
Pete Sampras a stabilit recordul Erei Open pentru cele mai multe titluri de Mare Șlem câștigate (14), cu victoria din 2002 de la US Open, succes obținut după alte două finale pierdute consecutiv la New York, la Marat Safin și Lleyton Hewitt. Pe rând, Roger Federer (la Roland Garros 2009), Rafael Nadal (Roland Garros 2014) și Novak Djokovic (US Open 2018) au egalat recordul lui Sampras, pentru ca ulterior să îl și depășească, instalându-se în fruntea clasamentului celor mai multe titluri de Grand Slam, cu 20, 19 și, respectiv, 17 titluri de Grand Slam.
Avea 21 de ani și 243 de zile când a urcat în premieră în fotoliul de lider mondial
(12 aprilie 1993) și a părăsit definitiv prima poziție ATP la 29 de ani și 99 de zile. Exact zece sportivi au reușit să urce pe primul loc fiind mai tineri decât Sampras și tot exact 10 erau mai bătrâni când au înregistrat ultima lor zi ca #1.
Sampras a fost ultima dată clasat pe prima poziție ATP cu exact un an înainte de atentatele asupra Turnurilor Gemene de la World Trade Center.
Pete Sampras a fost numărul 1 mondial timp de 286 de săptămâni
Doar Roger Federer a reușit să îl întreacă, adunând 310 săptămâni de domnie. Novak Djokovic l-ar fi depășit și el deja pe american dacă ATP-ul nu ar fi luat decizia de a îngheța clasamentul în martie, odată cu “lockdown”-ul impus de pandemia de coronavirus. Sârbul are deja 282 săptămâni ca numărul unu și îl va depăși aproape sigur pe Sampras în lunile următoare, având în vedere faptul că își va păstra toate punctele avute în prezent și, spre deosebire de Nadal, el mai poate câștiga puncte în plus la US Open sau Roland Garros, după noua formulă de calcul gândită de forul guvernator al tenisului.