Nu l-au lăsat să plece de la națională. Ce i-au promis la schimb șefii FRF

Nu l-au lăsat să plece de la națională. Ce i-au promis la schimb șefii FRF
  • Postat de: Adrian Horeboiu
  • in

Adrian Mutu a rămas selecționer al reprezentativei U21, după ce mutarea sa pe banca campioanei României nu s-a concretizat, și ar putea primi atributii suplimentare în cadrul FRF. 

Deși era preferatul patronului Neluțu Varga, primea un salariu de cinci ori mai mare și CFR Cluj era pregatită să platească clauza de reziliere de 50.000 de euro, mutarea “Briantului” pe banca celor de la CFR Cluj a picat în ultimul moment.

Mutu se va ocupa în continuare de selecționata U21, cu care va participa în 2021 al Campioantul European din Ungaria și Slovenia (31 mai – 6 iunie), apoi va face echipă cu Mirel Radoi pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo (21 iulie – 7 august), prima participare după cea din 1964, care a avut loc tot în capitala Japoniei. Tot anul viitor, vor incepe preliminăriile pentru CE 2023, găzduit de Georgia, așa că selecționerul va trebui să urmarească multe meciuri din Liga 1 si din străinătate.

Printre atributiile noi pe care Adi Mutu le va avea în cadrul FRF, începând cu 2021, s-ar putea număra și cea de antrenare a noii selecționate U20, cel puțin în perioada de consolidare a acestei echipe. În Comitetul Executiv din 30 noiembrie, după propunerea Comisiei Tehnice conduse de Mihai Stoichiță, FRF a decis inființarea acestei noi reprezentative, pentru a oferi în continuare meciuri internaționale generațiilor U19 care încheie ciclul, eliminând astfel ecartul dintre naționale U19 si U21.

Noua reprezentativă U20 a României va disputa meciuri amicale internaționale până când jucătorii vor putea face pasul spre reprezentativa de tineret a României. România se alatură unor țări precum Franța, Anglia, Italia, Spania, Germania, Portugalia, Olanda sau Danemarca, fiind singura țară din Europa de Est cu o selecționată la acest nivel de vârstă. Cel mai probabil, odată cu noile responsabilități, remunerația lui Mutu va fi marită, urmând să câstige mai mult decât cei 50.000 de euro pe an pe care îi are asigurați acum din salariul federal.

Adrian Mutu, “secundul” de la tineret, Răzvan Rotaru, si selecționerul naționalei U19, Daniel Oprescu, care va participa anul viitor la Campionatul European găzduit chiar de țara noastră, vor urmări jucători, vor tria posibili componenti ai lotului, vor conduce stagii de pregătire si vor sta pe bancă la meciurile amicale.

Printre posibilii componenți ai acestei naționale se regăsesc Radu Drăgusin (Juventus U23), Louis Munteanu (Fiorentina Primavera), Alexandru Pantea, Ovidiu Perianu, Octavian Popescu (FCSB), Stefan Bodisteanu, Alexi Pitu (FC Viitorul), Ioan Borcea, Ahmed Bani (Dinamo), David Miculescu, Călin Popescu, Damian Isac (UTA), Ionuț Mitran, Ștefan Baiaram (Craiova) sau Catalin Cirjan (Arsenal U23).

De luni dimineață s-a stârnit un adevărat viespar și la Cluj, dar și la București. Pe de-o parte, Adrian Mutu a tot încercat să-l convingă pe Mihai Stoichiță să-i fie reziliat contractul cu FRF, care i-a fost prelungit automat, după calificarea naționalei mici la turneul final european de la anul. Tehnicianul ar fi dorit o reziliere amiabilă, fără să mai plătească clauza de reziliere, de 50.000 de euro. Stoichiță s-a opus însă.

Câteva ore mai târziu, după Comitetul Executiv FRF, reacția lui Răzvan Burleanu a fost una categorică. Iritat, șeful de la Casa Fotbalului anunța sec: „Directorul tehnic a discutat cu Adrian Mutu. El a infirmat că a fost contactat de CFR Cluj. El e selecționerul naționalei de tineret. Fiecare antrenor are o clauză de reziliere.

Mutu, respins de președinte, de acționari și de vestiar

În acest timp, la Cluj, Neluț Varga încerca să-l impună pe Mutu ca viitor antrenor, dar i s-au opus restul acționarilor, președintele Marian Copilu, dar și vocile cele mai experimentate din vestiar.

Nimeni nu are încredere că Adrian ar putea face față la CFR. Nu are experiență, iar acolo e nevoie de un antrenor profesionist, cu rezultate, cu o carieră în urmă, care să vină și să facă treabă. Fiindcă obiectivul rămâne: vor să câștige iar titlul!”, au spus surse apropiate grupării din Gruia.


Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!