Doi sportivi români care văd împreună 1% pleacă în expediție pe Mont Blanc

Doi sportivi români care văd împreună 1% pleacă în expediție pe Mont Blanc
  • Postat de: Iuliana Roca
  • in

Alex Benchea și Răzvan Nedu, doi sportivi cu deficiențe de vedere, pleacă miercuri, 15 iulie, într-o expediție în premieră pentru România, cucerirea Vârfului Mont Blanc – 4.810 m. Această nouă premieră vine după premiera națională înregistrată la finalul anului trecut, când alpinistul nevăzător Alex Benchea a urcat, alături de ghidul internațional Cosmin Andron, pe Kilimanjaro – 5,895 m.  Cei doi sportivi de antrenează la Clubul Climb Again, sunt componenți ai Lotului Național de Paraclimbing și văd împreuna 1%. Răzvan Nedu, este sportiv de categoria B2, cea a sportivilor cu vedere între 1 și 5%, iar Alex Benchea, este sportiv de categoria B1, cea a sportivilor complet nevăzători.

Alex și Răzvan vor pleca miercuri, 15 iulie cu o cursă aeriană București – Geneva și vor fi însoțiți de o mini-echipă tehnică din România condusă de antrenorul Lotului Național de Paraclimbing, cățărătorul Claudiu Miu. Locul de plecare în expediție este orașul Chamonix – Mont Blanc, acolo unde îi așteaptă ghidul internațional Cosmin Andron, alături de o echipă de alpiniști/ghizi profesioniști – Cristina Pogăcean și Clement Naegelen.

Este unul dintre cele mai provocatoare proiecte pe care le-am pus în mișcare, dar este un proiect care poate fi sursă de motivație și inspirație pentru o țară întreagă. Acești doi băieți s-au antrenat zilnic, indiferent de condiții sau context, într-o singură lună au urcat pe Omu Moldoveanu, Negoiu și alte vârfuri din țară, tocmai pentru a fi în formă pentru Mont Blanc. Ei au crezut și continuă să creadă în visul lor, lucru care ne-a motivat și ne-a făcut să găsim cele mai ingenioase soluții pentru ca acest vis să devină realitate. Mai avem un pas și ajungem sus”, spune Claudiu Miu, Antrenorul Lotului Național de Paraclimbing, cel mai bun cățărător român în anul 2010.

Alex Benchea este din Adjudeni, județul Neamț, unde natura și-a făcut loc în sufletul lui. Are un frate geamăn, care vede, trei frați și o soră, iar în copilărie nu stătea prea mult în casă. A crescut la țară, aproape de Siret – astfel că ieșea adesea în natură, explora împrejurimile. A venit apoi adolescența și Alex a urmat liceul special din Târgu Frumos. Acum, Alex este student la Facultatea de Geografie, Universitatea “Babeș-Bolyai” și este pasionat de călătorii – a vizitat mai multe țări, iar în unele a călătorit singur cu avionul. Îi place să facă sport, să asculte cărți audio și are o mulțime de prieteni cu care iese cu plăcere în oraș.

Simt deja animația și emoțiile pe care le-am simțit la finalul anului trecut, atunci când mă pregăteam pentru expediția pentru Kilimanjaro. Atunci mi-am demonstrat mie că dacă îmi pun ceva în cap, reușesc. Acum, alături de Răzvan și de echipa extinsă de ghizi, mă simt mult mai puternic. Motivarea este mai mare, încrederea a crescut, curajul ne face puternici. Vrem să arătăm că, indiferent de contextul mondial sau de provocările financiare, visul merge mai departe”, spune Alex Benchea, Alpinistul cu Ochii Albi.

Răzvan Nedu este căpitanul Lotului Național de Paraclimbing și legitimat la Clubul Climb Again din 2016. Vede 1% şi prin toate acțiunile sale ne arată tuturor că se poate. Se poate să visezi și să ai încredere în visele tale, se poate să întâlnești oameni care te ajută necondiționat, se poate să îți găsești drumul în viață pentru că îți urmezi o pasiune. Se cațără de 3 ani și jumătate ani și este medaliat la competiții naționale și internaționale. Răzvan știe că depinde și de el ca statistica să se schimbe. 9 din 10 copii cu deficiențe de vedere nu ies singuri din casă neînsoțiți. Folosirea bastonului alb și cursurile de mobilitate sunt rare, de aceea Răzvan și-a propus să îi scoată din rutină. Le pune în mână bastonul alb și îi scoate pe puștii mai mari sau mai mici afară, în lumea reală.

Mai este foarte puțin, echipa este pegătită, organizatoric, suntem gata. Acum a venit momentul meu și al lui Alex să ducem sus, pe Vârful Mont Blanc mesajul Climb Again: ”Overcome the impossible – Depășim Imposibilul”. Am mai depășit de câteva ori imposibilul și am arătat că se poate. Acum sperăm ca mesajul nostru să inspire și să motiveze o țară întreagă”, spune Răzvan Nedu.

Expediția pe Mont Blanc este programată între 15 și 22 iulie, iar această ascensiune face parte din visul lui Alex Benchea de a cuceri 3 vârfuri: Kilimanjaro, Mont Blanc și Elbrus. Parteneri, alături de Climb Again, sunt Viva Credit și Decathlon România.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!