Dan Petrescu a dat lovitura după ce a plecat de la CFR Cluj!

Dan Petrescu a dat lovitura după ce a plecat de la CFR Cluj!
  • Postat de: Sălăvăstru Alexandru
  • in

Dan Petrescu a dat lovitura după ce a plecat de la CFR Cluj! Orașul pentru care a adus numeroase rezultate remarcabile în domeniul fotbalului, nu l-a uitat și i-a oferit această onoare.

Dan Petrescu va fi cetăţean de onoare al Clujului!

Dan Petrescu (52 de ani) a plecat de la CFR Cluj, dar performanţele pe care le-a lăsat în spate, în Cluj-Napoca, au lăsat urme adânci. Oficialităţile oraşului au decis, astfel, ca “Bursucul” să primească titlul de cetăţean de onoare al Clujului, chiar după ce a “rupt” contractul cu formaţia din Gruia, pe cale amiabilă. Autorităţile din Cluj au anunţat oficial faptul că Dan Petrescu va fi cetăţean de onoare.

Trei titluri la rând în România şi două calificări în grupele Europa League, dintre care în una CFR Cluj a ajuns până în 16-imile competiţiei, sunt performanţele pe care le lasă Dan Petrescu “moştenire” la Cluj pentru Edi Iordănescu (42 de ani), succesorul său pe banca din Gruia. Oficialităţile din Cluj-Napoca n-au vrut să-l lase pe Dan Petrescu să plece pur şi simplu de la Cluj, după ce şi-a încheiat al doilea mandat la CFR.

Astfel, Dan Petrescu va fi declarat cetăţean de onoare al Clujului, după ce a făcut performanţă la cel mai înalt nivel cu CFR. Pentru realizările sale, “Bursucul” va primi titlul de cetăţean de onoare din partea edilului din Cluj-Napoca, Emil Boc. Ceremonia va avea loc marţi, 8 decembrie, şi va putea fi urmărită online pe aplicaţi Zoom.

Dan Petrescu va fi cetăţean de onoare al Clujului! “Bursucul” a rupt contractul cu CFR, după trei ani petrecuţi în Gruia

Venit la CFR Cluj în vara lui 2017, Dan Petrescu a repus clubul “feroviar” pe harta de top a fotbalului românesc. Cu antrenorul român la cârmă, CFR Cluj a făcut din nou performanţă pe plan intern şi internaţional, ajungând să câştige trei titluri de campioană la rând, o realizare unică pentru trupa din Gruia. A plecat însă pe final de 2020, după ce nu a mai rezistat seriei de rezultate slabe înregistrate de elevii săi.

A fost înlocuit de Edi Iordănescu, care şi-a început mandatul cu o victorie, 2-0 în faţa lui Poli Iaşi. Nici Edi Iordănescu nu e la prima aventură în Gruia. Antrenorul a mai pregătit-o pe CFR în 2018, pentru o perioadă scurtă. Trei meciuri a rezistat atunci fiul lui Anghel Iordănescu pe banca din Gruia, după ce a fost eliminat de Malmo din preliminariile Ligii Campionilor.

Acum, Edi Iordănescu a accpetat să-i ia locul lui Dan Petrescu şi speră la un mandat mai lung.

Dan Petrescu are două oferte să antreneze: una de la Celtic şi una de la Al Nassr, dar au apărut informaţii că e dorit şi de Ludogoreţ, echipa românilor Keşeru, Moţi şi Dragoş Grigore. Rămâne de văzut care va fi viitoarea echipă a lui “SuperDan”, având în vedere că, la plecarea de la CFR, acesta a anunţat că-şi doreşte o minivacanţă alături de familie pentru a se recrea.

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!