Harlem Gnohere, categoric în privința rasismului: „În România este ceva obişnuit!”

Harlem Gnohere, categoric în privința rasismului: „În România este ceva obişnuit!”
  • Postat de: Adrian Horeboiu
  • in

Harlem Gnohere, fost jucător la FCSB și Dinamo, a vorbit despre rasismul din țara noastră și l-a criticat pe arbitrul Ovidiu Hațegan pentru modul în care tratează abuzurile de acest gen petrecute în timpul meciurilor.

 

Marți, meciul dintre PSG – Bașakșehir a fost întrerupt, după ce jucătorii ambelor echipe au ieșit de pe teren, în semn de protest față de al patrulea oficial UEFA al partidei, Sebastian Colțescu. Acesta este acuzat de faptul că ar fi avut un limbaj rasist față de Pierre Webo, secundul lui Basaksehir.

 

Harlem Gnohere, categoric în privința rasismului din țara noastră

Bizonul” susține că, în România, rasismul este ceva obișnuit, însă consideră inacceptabilă remarca pe care a făcut-o Sebastian Colțescu, având în vedere că este arbitru FIFA.

Gnohere îl acuză pe Ovidiu Hațegan că nu ia măsurile care se impun atunci când există abuzuri rasiste în meciurile pe care le arbitrează. Acesta a rememorat un moment dintr-un derby FCSB – Dinamo, când fanii „câinilor” au început să scoată sunete de maimuță la adresa fotbalistului francez.

Este şocant. Vorbesc limba română, înţeleg româna şi, când imaginile au fost difuzate, am înţeles ce a spus al patrulea oficial. În România este ceva obişnuit, dar când vine de la arbitri este inacceptabil.

Niciodată nu am întâlnit un astfel de arbitru, dar când jucam la Steaua (n.r. FCSB) o tribună întreagă a imitat sunete de maimuţă. A fost în timpul unui derby cu Dinamo. Arbitrul în acea zi a fost Haţegan şi s-a prefăcut că nu a auzit nimic. El a fost singurul care n-a auzit, când toată lumea auzise foarte bine acele strigăte.

Când am văzut meciul şi am văzut atitudinea lui Haţegan, am avut senzaţia că nu vrea să accepte ce se întâmplă. Am simţit că retrăiesc experienţa mea. M-a lovit în inimă. Când cineva îți strigă sunete de maimuţă sau te numeşte «negru» te doare adânc în interior”, a declarat Harlem Gnohere, pentru Goal.

În plus, Harlem Gnohere și-a exprimat susținerea față de jucătorii lui PSG și Bașakșehir care au decis să sisteze partida de marți.

Ieri (n.r. marţi) am văzut nişte tipi care merită cel mai mare respect. Kylian Mbappe, Demba Ba… Am avut şansa să vorbesc o dată cu Demba Ba, este un tip de aur. Îi susţin 100% şi sunt foarte bucuros că jucătorii au decis să oprească meciul.

Ceea ce mă întristează este că am senzaţia că autorităţile nu vor să recunoască rasismul în fotbal. Acest lucru este îngrozitor. Rasismul există şi trebuie să recunoaştem acest lucru. Când îl văd pe preşedintele Federaţiei Franceze de Fotbal că neagă că există rasism în fotbal… Opreşte-te! Oamenii de culoare nu sunt proşti. Este îngrijorător”, a mai spus Gnohere.

 

Distribuie:

Citeste si:

Ne bucurăm că ai accesat sportghid.ro! Sportghid.ro te introduce în lumea sportului prin știri, articole și reportaje și îți oferă posibilitatea de a afla unde poți să practici sportul preferat!