Radu Birlică, directorul de marketing al clubului Dinamo, s-a întâlnit în urmă cu fix o săptămână cu reprezentantul pe zona Europei de Est al lui Abdullah Kigili. S-a ajuns la un acord roș-albii având acum un nou sponsor ce asigură partea vestimentară.
S-a discutat și despre investiții din partea companiei omului de afaceri turc, însă deocamdată s-a fixat doar aceast prim detaliu.
Abdullah Kigili e și în structura celor de la Fenerbahce, a fost și în organigrama lui Istanbulspor, dar și în fruntea unor federații turce, inclusiv a celei de fotbal.
„Atragem prin calitatea şi prin creşterea obţinută. Din moment ce avem o relaţie bună cu Dinamo şi avem cinci magazine în România, am început negocierile pentru un parteneriat vestimentar. Pe scurt, am devenit sponsorul vestimentar de la Dinamo Bucureşti. Suntem sponsori la numeroase cluburi de fotbal din lume”, a spus Abdullah Kiğılı pentru haberofisi.com.tr, om de afaceri ce realizează un venit anual de milioane de euro.
Ce spunea directorul de marketing al lui Dinamo despre Abdullah Kigili
„Dânsul a fost în Consiliul de Administrație al clubului Fenerbahce. Este un om de afaceri din Turcia, potent, îl cheamă Abdullah Kigili. Are o fabrică foarte mare de confecții în Turcia și vreo câteva sute de magazine în toată Europa. Ideea este că astăzi (n.red. – acum o săptămână) mă întâlnesc din nou cu reprezentantul său din Europa de Est și continuăm discuția. Eu zic că lucrurile se vor așeza foarte bine în perioada următoare.
Abdullah Kigili are 77 de ani iar compania sa a pătruns pe piața din China şi Arabia Saudită. În Europa retailerul vestimentar are câteva sute de magazine.